Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 30/1. (2013)
Apariţii editoriale
Aparitii editoriale sub cer instelat, pänä noaptea tärziu, ascultänd intämpläri din viata de pastori, de plutasi pe Mures, in linistea noptii prin care trecea ingänarea unui fluier, acolo, in atmosfera mirificä a satului romänesc se va íntoarce mereu. Tatái, Mihai, „un monument de iubire filialä” cel care, la nastere a cerut moasei sä-i aducá din albia räului bucäti din acea piaträ numitä, prin partea locului, bgicas (n.n. - cremene), s-о punä in pumnul nou-näscutului, „sä fie tare ca piatra”, i-a venit moartea din cauza loviturii unui bustean, in timp ce muncea la pädure. Mama - Anghelina a „ceterasului” - era din Solovästru, „femeie voinicä, vioaie, cat era ziua de mare nu cunostea odihna”, de „mamä neasemuitä”, fäcänd mereu cäte о faptä bunä pentru cei din jur, „sfätuitor intelept si mängäietor, plinä de optimism”, ajutändu-si fiul sä termine scoala. Iubitoare a folclorului zonei, pläcändu-i snoavele si povestirile, mai ales istoria lui Alexandru Macedón, de la ea lustin Handrea a mostenit „gustui pentru frumos, simtul pentru dreptate, corectitudine, cinste, adevär, milä, omenie...”. Din acest „cuib al visurilor”, dupä anii claselor primäre fäcute in sätucul nasterii, cu invätätorul Laurean Maior, intr-un sat romänesc in care se inväta ungureste, pe acele vremuri, incheie clasele primäre in anul 1917, apói, din cauza greutätilor materiale, intrerupe cursurile scolare timp de cinci ani, ducänd acél mod de viatä ca fiecare tárán din sat: la muncile cämpului, la pädure, la táiatul si transportul lemnului din munte, la plutäritul pe Mures, ca ajutor de plutas, paznic si gospodar al colibelor de muncitori, cástigänd, astfel, primii lui báni. ínsá gändul cä trebuie sä urmeze liceul „nu l-а päräsit niciodatä”, iar atunci cänd pästea vitele avea о „ micä bibliotecä” in cäpita de fán, unde isi ascundea cärtile primite si de la iconarii din Gherla, trecätori prin Maioresti, pe längä cele cumpärate de la Reghin si de la Tärgul din Bräncovenesti. Colectionar pasionat, isi incropeste chiar un mic muzeu, pasiune viitoare de о viatä: icoane vechi, oale, pietre, obiecte din casele täränesti. Sfätuit de invätätorul satului sä urmeze liceul, in anul 1922, la 18 ani, pentru a-si erői о altä soartä, lustin Handrea se angajeazä, ca om de serviciu, la о firmä din Reghin si la „Casina Romänä”, unde avea, din insärcinarea dr. Alexandru Ceusianu, si functia de bibliotecar, inscriindu-se ca „particular” (färä frecventä) la Liceul 396
