Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 29/2. (2009)
Cultură spirituală
312 Marisia XXIX continutul lor, unele predici definesc cu multa exactitate atitudinea conforma lui memento mori, relevänd, astfei, dimensiunea pragmatica a acestor productii; indicabile sunt cu atät mai valoroase cu cät terna se relationeazä, la nivei cauzal, cu motivul necunoa§terii momentului mortii. Indemnurile sunt simple, condensate in urmätoarele directii: "Sä petreacem cu sfäntul post, cu curätie trupascä §i cu paza besearecii"7; garantia necesitätii aplicärii practice a acestor invätäturi este data, indubitabil, de prezenta trupului "carele vedem inaintea ochilor no§tri oarecänd au fost viu §i sänätos [... ] iarä astäz iaste mórt §i in pämänt sä sälä§luia§te. Oarecänd era drag fratilor §i priiatinilor, iarä astäz gropii intunecatä sä va da §i putregiunii va fi sot"8. Aceste accente sunt relativ specifice secolelor XVII-XVIII, spre sfär§itul sec.XIX predicatia funebrä i§i va reduce partial contururile de influentä barocä, alunecänd spre privilegierea efluviilor sentimentale consonante cu spiritul romantic al vremii. Deocamdatä prezenta defunctului dobände§te exemplaritate in retorica funebrä doar ca un argument solid al imposibilitätii eludärii mortii, nu neapärat prin moralitatea §i calitatea, asumatä responsabil §i imprimatä, destinului säu; este evident cä el este doar un pretext, oferind un context, pentru transmiterea invätäturilor cre§tine. De altfel, aici trebuie sä facem о distinctie importantä in ceea ce prive§te specificul compozitional al productiilor omileticii funebre. Invocarea exemplaritätii destinului defunctului configureazä о forma specifica a predicatiei funebre, forma panegiricä, intälnitä predilect in cazul inmormäntärii unor personalitati. In astfei de situatii oratia funebrä are ca scop atät laudatio cät §i instituirea unui model comportamental menit sä asigure exemplaritate pentru destinele individuale. Predicile funebre simple diferä de cele in formä panegiricä prin faptul cä sunt exclusiv destinate edificärii morale a auditoriului, färä a face referiri personalizate la traseul existential al defunctului; pentru perioada premergätoare secolului XIX, fatä de primele se manifestä о mai consistentä apetentä, ceea ce ilustreazä eforturile clerului pentru educarea enoria§ilor (contextui funeraliilor fiind adesea mai apreciat decät slujba religioasä). Revenind la structura compozitionalä a predicatiei funebre specificä productiilor apartinänd secolelor XVII-XVIII, sunt de retinut accentele macabre ce apar in directä legäturä cu reprezentärile pre §i post-funerare ale corpului, instantaneele descopunerii cadaverice devenind expresiile eufemistice ale mortii; din acest punct de vedere locul comun, nu doar al predicatiei funebre ci a literaturii religioase in genere, il va constitui 7 Cazanie la oameni la cuconi mici пюг(1, Molitvenic, Alba Iulia, 1689, apud. A.Dumitran, Repreienläri ale mortii..p.94 8 Cazanie la oameni morti §i la mueri (II), Molitvenic, Alba Iulia, 1689, apud A.Dumitran,op.c/i., p.94
