Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 28. (2005)
Corina Bejinariu: Implicaţiile funerare ale corpului uman
312 CORINA BEJINARIU cu о semanticä diametral opusa; ín principal, vorbim de atitudini ce au о motivatie dublu articulata: practici originate ín teama fatä de cadavru, respectiv rituri generate de familiaritatea cu mortul §i moartea, acest segment Tnglobänd partial ansamblul manifestarilor denumite de noi generic “grija fatä de morf. Este greu insä de trasat о linie de clivaj intre cele douä sfere motivationale §i aceasta intrucät in numeroase practici sunt regäsibile fiecare dintre acestea; astfei, de exemplu, inve§mäntarea ritualä a defunctului este atät expresia devotamentului, cät §i о forrná de satisfacere a mortului, care nu trebuie sä aibä motive de nemultumire pentru a preveni orice posibilitate de revenire nedoritä §i periculoasä. Revitalizarea aparentä a cadavrului prin crearea impresiei de mobilitate se regäse§te in anumite jocuri performate la priveghi; о asemenea pozitionare fatä de corpul defunctului denotä, in principal, absenta angoasei fatä de impuritatea acestuia (regäsim aceea§i ambivalentä dacä ne raportäm la tabu-urile alimentäre ce interzic pentru cei ce au atins cadavrul atingerea mäncärii in timpul funeraliilor). Dar, ín acela§i timp, priveghiul include §i practici menite sä anihileze sentimentul de insecuritate determinat de prezenta cadavrului §i potentialul säu malefic; astfei, participant» care se reuneau in scopul vegherii defunctului salutau potrivit obiceiului, apói se apropiau de mort §i il atingeau u§or cu mäna “ca sä nu se mai teamä de el”43. Faptul cä inclusiv aceste practici originate intr-o valorizare negativä a prezentei defunctului sunt insä integrate unui ansamblu ritual ce descrie “grija fatä de morf §i sunt performate in formule ce denotä comuniune, nu separatie, ne indreptäte§te sä atribuim comportamentului tanatologic traditional о importantä dimensiune “afectuoasä”. Ori, aici se regäse§te unul din punctele de rupturä dintre modelul tanatologic traditional §i cel al societätii occidentale moderne. Referindu-se la acesta din urmä, Georges Bataille sublinia faptul cä actualmente: «Un cadavre n’est pás rien, mais cet objet, ce cadavre est marqué des l’abord du signe rien. Pour nous qui survivons, ce cadavre, dönt la prudence prochaine nous menace, ne répond lui-méme ä aucune attente semblable ä celle que nous avions du vivant de cet hőmmé étendu, mais ä une crainte: ainsi cet objet est-il moins que rien, pire que rien..”. Acela§i autor puncteazä, intr-o manierä extrem de directä, reactia modernului fatä de cadavru: “rien ne nous donne plus objectivement la nausée”44. Cät de departe fatä de un asemenea mod de perceptie a corpului devitalizat se dovedesc a fi jocurile de priveghi ce presupun §i implicarea corpului defunctului! Un prim aspect ce ar putea deconcerta individui modern este faptul cä aceste jocuri, indiferent de natura lor, se performeazä (folosim acest termen pentru cä eie sunt comportamente rituale in esentä) in proximitatea corpului, depus in locul special destinat pästrärii sale pe perioada funeraliilor (de regulä, “camera de dinainte” sau “camera cea mai bunä”). Dacä ne raportäm sistemului axiologic modern, acest fapt poate determina interpretäri de genul “cei prezenti 43 D.Pop, N.Bot, I.Cuceu, Gh.Petrescu - Folclorul Väii Gurghiului (II),in Marisia, VII/1977, p.406 44 Georges Bataille, L’érotisme, Paris, UGE, 1965 (1957), p. 63, 64 apud P.Baudry, Devant le cadavre, in RELIGIOLOGIQUES, no 12, automne 1995, p.6, vezi site-ul www.unites.uaam.ca/reliaioloaigues/no12/devant pdf
