Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 9. (1979)
II. Istorie
178 LlVrU BOTEZAN Satu Nou, Deag, Cipäu, Cucerdea, Cerghidu Mic, Läscud, $eulia de Mures, Bobohalma, Bord, Sälcud, Päcureni, Moisa, Chinari, Alberti, Stejäreni, $omostelnic ^.a.m.d. in cazul localitätii Banidu de Cimpie apare oarecum о contradicjie intre deolarajia iobagilor din 1785 $i cea din 1820. intr-adevär, la 1785 ei afirmä cä päsunea nu era suficientä, indeosebi in anii seceto$i, pentru ca la 1820 sä evidenfieze cä о aveau indestulätoare, ínéit puteau rezerva о parte din ea pentru animalele de tractiune. Aparenta contradictie se explicä, pe de о parte prin aceea cä la 1785 reprezentanfii iobagilor se reifem numai la päsunea propriu-zisä, pe cind la 1820 au in vedere §i partea de ho tar läsata anual ogor in cadrul asolamentului bienal. Ogorul putind satisface necesitafile de hranä ale vacilor, junincilor, ^vifeilor, oilor ?i porcilor, a creat posibilitätea desprinderii din pä$unea propriu-zisä a pärfii rezervatä pentru boii de jug. Pe de al'tä parte, din declaratia fäcutä de iobagii din Bandu de Cimpie la 1785 se desprinde cä, la aceastä datä numärul mare de oi, pe care le stäpineau, Smpiedeca defalcarea unei pärfi din pä^une pentru animalele de tracfiune. íntre 1814—1817 au intervenit insä trei ani succesivi cu recolte compromise, care au determinat in toatä Transilvania 0 foamete teribilä. Pentru a supravietui, järanii au fost obligafi fie sä-$i vindä la prefuri minime animalele pentru a cumpära cereale cu banii obfinufi, fie sä le taie in veiderea consumului. Ait actele conscriptiei czirákyene, cit $i tabelele de impunere pe 1819—1820 demonstreazä cä in multe sate nu mai existau del ос bői de jug, iar vacile, vifeii si oile supravietuiserä intr-o proporfie minimä in comparatie cu perioada anterioarä anului 181410. De altfel, eu prilejul conscriptiei iozefiniste numärul mare de animale, si in special de oi, a fost relevat ca fiind una din cauzele insuficienfei päsunilor obstesti ín localitätile: Berghia, Culpiu, Mädäras, Säbed, Voiniceni, Pänet si Mice$ti. Cei din Voiniceni, de exemplu, se pling la 1785: ,,Pä$une bunä, care sä poatä sluji pentru ingrä$area vitelor n-avem, cä vacile $i vifeii abia au ce paste din pricina multor 01 si porci"11. Iobagii din Pänet relevä cä n-au päsune indestulätoare intrucit о folosesc impreunä cu alfi färani liberi secui. Ace$tia s-au inmuiltit in asa mäsurä ca locuiesc eite 5—7 familii pe о sesie, fiecare avind animale. Datoritä „numärului mare de vite" erau obligafi sä si le trimitä „la päscut si pe hotarul altor sate"12. Cei din Micesti au deciarat la 1785 cä doar juncanii ii fineau pe hotarele satelor vecine"13. Spre deosebire de comunele de mai sus, unde faranii au indicat drept pricinä a insuficientei päsunilor numärul prea mare de animale märunte, in altele s-au referit la ingustimea hotarelor. La 1820, cei din Lepindea, s-au exprimat in acest sens lapidar: „La toate vitele noastre 10 L. Botezan, Inzestrarea gospodäriilor iobäge$ti din Transilvania cu inventar viu ?i mort in perioada 1785—1820, in Studia Universitatis Babe$-Bolyai, series Historia, fasciculus II, 1969, pp. 61—63. 11 L. Moldovan, I. Pop, op. cit-, p. 199. 12 Idem, p. 214. 13 Idem, p. 191.
