Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
462 GHEORGHE IANCU 18 zentate Comisiei de verificare a rezultatelor ştampilării şi au fost distruse sub controlul Resortului de finanţe78. Informaţiile de care dispunem nu indică aceeaşi sumă pentru valoarea totală a bancnotelor de coroane ştampilate pe teritoriul Transilvaniei. Se dau ca cifre totale fie 3.247.000.000 cor.79, fie 3.500.000.000 coroane80, 3.800.000.000 cor.81 sau 3.903.766.000 cor.82, oricum o cifră mai mică decit cea care se aştepta (6 miliarde cor.), sau decit Se ştampilase în Jugoslavia (5 miliarde) sau în Cehoslovacia (7 miliarde)83. Prelungirea operaţiunii de şta'mpilare, dictată şi de factori obiectivi a dus la continuarea invaziei de coroane, a dat timp de acţiune contrabandei cu coroane, permiţînd introducerea în ţară a noi sume, în ciuda măsurilor restrictive luate de autorităţile civile şi militare. Dar mult mai grav decît întârzierea începerii ştampilării sau prelungirea ei s-a dovedit a fi pentru întreaga viaţă economică a ţării modul rudimentar în care s-au ştampilat bancnotele, fapt unanim consemnat de toate sursele consultate84 şi evidenţiat cu pregnanţă în momentul unificării monetare. Ştampilele oficiale au putut fi uşor imitate, astfel că pe piaţă circulau un mare număr de bancnote prevăzute cu ştampile false. 78 „Drapelul“, nr. 149 din 4 decembrie 1919. 79 Ibidem. 80 Tr. Nichiciu, op. cit., p. 28; H. Maniu, op. cit., p. 257. 82 M. Gh. Dobrovici. op. cit-, p. 345. 83 Tr. Nichiciu, op. cit., p. 20; H. Maniu, op. cit., p. 257. 84 X. Netta, op. cit., p. 464; Tr. Nichiciu, p. 28; C. Kiriţescu, op. cit., pp. 275— 276; „Românul“, nr. 136 din 16 octombrie 1919. „Cu o întîrziere demnă de orice critică se procede în sfîrşit şi la noi la ştampilarea coroanei, dar în modul cel mai primitiv, fără directive, fără unitate de semn şi fără un sistem studiat care să urmărească cel puţin evitarea falsificării“. H. Maniu. op. cit., p. 252; „Ştampilarea coroanelor s-a făcut la noi într-un fel atît de primitiv că ştampila a putut fi uşor contrafăcută" D.A.D., 1919—1920, p. 538 (Fr. Connerth); Ä1. Marghiloman aprecia ştampilarea făcută ca „puerilă“. D.A.D., 1919—1920, p. 585. După ce V. Brătianu releva una din cauzele prelungirii ştampilării prin faptul că, „în Ardeal, teritoriul se ocupa treptat“, declara: „asupra modului cum s-a făcut ştampilarea... îmi fac rezerve“. D.A.D., 1919—1920, p. 631. Ştampilarea s-a făcut rudimentar „încît mai multe miliarde de coroane străine au intrat în ţară“ (Hans Otto Roth) Ibidem, p. 300; M. Maievschi, Contribuţii la istoria finanţelor publice ale României (1919— 1944). Bucureşti, Ed Ştiinţifică, 1957; Aurel Vijoli, Sistemul bănesc în slujba claselor exploatatoare din România. Bucureşti Ed. Ştiinţifică, 1958, p. 182; „Noi am procedat copilăreşte, am admis ca ştampilarea să fie făcută de orice agent cu peceţi indescifrabile, admiţînd astfel frauda neruşinată“. Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ român. voi. II, Bucureşti, 1930, p. 100. „Dacia Traiana“ din 3 martie 1920 scria că s-a alarmat lumea că sínt bancnote cu ştampile false cu „B“ închis. S-a constatat, însă, prin fotografierea ştampilelor oficiale că între ele au fost 2 ştampile cu „B“ închis. Aurel Vlad declara însă în şedinţa Camerei din 26 februarie 1920 „că noi am procedat după cea mai bună conştiinţă a noastră aşa cum puteam, nu după cum voiam“. D.A.D., 1919—1920, p. 700.
