Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
5 ASPECTE ALE VIEŢII SANITARE 435 lui regat român; 2. Simplificarea executivei pe teren sanitar-igienic“. Scopul urmărit era „adaptarea serviciului sanitar la rezultatele modeme ale ştiinţei medicale şi sociale“. Luîndu-se ca model legea sanitară din 1913, s-a căutat cuprinderea în Decret, „acolo unde s-a putut“, a unor dispoziţii din această lege. în consecinţă, s-au instituit şi în Transilvania trei categorii de oficii sanitare, care sínt, în ordine ierarhică: 1. Directorul serviciul sanitar, care era şi secretar general al Resortului ocrotirilor sociale; 2. Medicul primar al judeţului şi medicul şef al oraşului cu drept de municipiu; 3. Medicul comunal, de circumscripţie rurală şi urbană. în conformitate cu vechile legi sanitare, medicul funcţionar era simplu referent al oficiilor comunale, pretoriaié şi comitatense, fără nici o competinţă executivă, ceea ce dăuna evident bunului mers al afacerilor sanitare. Ca atare, dreptul de dispoziţie, control şi supraveghere s-a trecut organelor sanitare superioare, situaţie similară cu cea din vechea Românie. Pentru ca medicul primar al judeţului, respectiv medicul şef al oraşului să se poată dedica în exclusivitate coordonării activităţii sanitare, li s-a interzis practicarea medicinii. O altă modificare avea în vedere desfiinţarea funcţiei de medic de plasă, el puţind deveni medic comunal. S-a mai adoptat din legea română, pe lîngă transformarea întregului personal sanitar public în funcţionari de stat, şi dispoziţiile referitoare la combaterea bolilor infecţioase, la consiliile de igienă şi disciplină. în încheierea Motivării. Consiliul Dirigent era invitat să primească proiectul, „ca astfel să devină decret şi să-l putem pune cît mai curînd în vigoare, căci nevoile poporului şi ţării pe teren sanitar-igienic sínt multe şi mari şi arzătoare“. La 6 octombrie 1919 Consiliul Dirigent a adoptat proiectul, astfel că în „Gazeta oficială“ din 8 noiembrie a apărut Decretul XXI.14 Preocupările în vederea elaborării Decretului sínt o altă semnificativă dovadă şi ca principiu şi ca acţiune a strădaniilor de depăşire a perioadei de tranziţie. Pe parcursul întocmirii decretului, s-au adoptat dispoziţii, reclamate de cerinţele societăţii, cu privire la numirea personalului medical sau la înfiinţarea unor instituţii cu rol de prevenţie a bolilor, astfel că Decretul XXI însemna nu numai u'n punct de pornire, ci şi o consfinţire a celor realizate. 14 „Gazeta Oficială“ publicată de Consiliul Dirigent, nr. 62—64 din 8 noiembrie 1919, p. 1—3. în 1920 a apărut la Cluj Legea sanitară în vigoare în Ardeal, Banat şi părţile ungurene, modificată conform Decretului nr. XXI al Consiliului Dirigent, Cluj, 1920, 83 p. 28*
