Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)

II. Istorie

338 MARIN ŞARA 32 lui. In urma măsurilor luate de către partid şi stat, privind reorgani­zarea întregei activităţi culturale, despărţământul Reghin al „Astrei“ şi-a încetat activitatea în toamna anului 1948, misiunea culturalizării şi lumi­nării maselor revenind instituţiilor culturale de stat, care beneficiind de noile condiţii, poporul fiind stăpîn pe soarta sa, au ridicat la nivel superior întreaga activitate culturală din regiunea Reghinului. Concluzii Despărţămîntul Reghin al „Astrei“ ocupă un loc important în istoria culturii mureşene din a doua jumătate al secolului al XlX-lea şi pînă în deceniul al patrulea al sec. al XX-lea, prin contribuţia sa remarcabilă la răspîndirea ştiinţei şi culturii în rîndul maselor populare de pe Valea superioară a Mureşului, de pe Cîmpie, de pe Valea Gurghiului şi a Beicii. Sub directa sa conducere s-a desfăşurat o bogată activitate de popu­larizare a culturii şi ştiinţei româneşti, a istoriei poporului nostru, prin înfiinţarea de biblioteci în toate comunele despărţămîntului, construirea de edificii culturale, prin răspîndirea de cărţi şi broşuri, ziare, foi popu­lare, expoziţii etnografice, prelegeri populare, şi serbări folclorice. Adunările generale ale despărţămîntului au fost prilejuri de mare sărbătoare, în cadrul cărora se zămisleau proiecte comune de luptă şi de muncă creatoare pe terenul culturii, în domeniul vieţii practice de cul­tivare a poporului. Avantajat de faptul că a găsit de fiecare dată, în fruntea lui, oameni cu mult devotament, cu o mare dragoste pentru popor, a deschis noi orizonturi satelor mureşene, aducînd lumină în ca­sele multora. Desfăşurîndu-şi activitatea de început sub un regim străin, a reuşit să unească populaţia românească din toate satele aparţinătoare, sub un singur scut, i-a făcut pe oameni să se cunoască mai bine, să-şi preţuiască limba şi obiceiurile, să aibă o dezvoltată conştiinţă naţională. După Unire, s-a încadrat în noua formă de organizare a statului perfecţionîn­­du-şi metodele de lucru, pentru a contribui la măreaţa operă de cultura­lizare a poporului. Activitatea şi realizările menţionate în cuprinsul lucrării sínt o do­vadă elocventă a rolului ce l-a avut despărţămîntul Reghin în întreaga viaţă materială şi culturală a ţinutului.

Next

/
Oldalképek
Tartalom