Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)

II. Istorie

314 MARIN ŞARA 8 Activitatea despărţămîntului în perioada de care ne ocupăm este împiedecată destul de des de organele administrative, oare, sub diferite motive, caută să frîneze îndeplinirea programului stabilit, să demorali­zeze sau să-i persecute pe unii membri. Astfel, împiedică ţinerea adu­nării generale la Borsec, localitate propusă la adunarea generală de con­stituire, cu scopul ca locuitorii din acele părţi să aibă ocazia a se înscrie ca membri ai „Astrei“. Legat de acest fapt, revista „Transilvania“ (1874) relatează următoarele: „Dl. loan P. Maioru, director al despărţămîntu­lui cercual al Reghinului Săsesc (XVII), sub data de 12 iulie a.c., aduce la cunoştinţa comitetului că dn. vice comite din Ssik-Somlyo, Puskas Ferencz, prin dispoziţiunea din 7 iuliu a.c. nr. 944, a oprit ţinerea adu­nării generale cercuale a despărţămîntului deja conchemată la Borsek pe 18 iuliu a.c., şi totodată cere a se face la locurile coin pe tente cei mai urgenţi paşi a se exopera revocarea amentitei dispoziţii opritoare“15. Avînd sprijinul direct a lui Vasile Popp, preşedintele „Astrei“ înfruntă cu curaj restricţiile şi piedicile puse de autorităţi, urmîndu-şi misiunea ce o avea de îndeplinit. Deşi era în primul an de activitate, despărţămîntul este amintit în diferite rapoarte pentru munca ce o depune. Astfel, în raportul secreta­rului II despre activitatea comitetului „Asociaţiunii“ pe 1872/73 şi 1873/74, găsim referiri privitoare la despărţămîntul Reghin, din care cităm: „... şi-a inaugurat activitatea într-un mod demn de frumoasa misiune ce o are . . . sub conducerea prea demnului şi zelosului său direc­tor, Ioane P. Maioru, încă de la adunarea sa constituantă şi-a îndreptat atenţia asupra diverselor ramuri de cultură populară16. Înşirînd evenimentele mai importante petrecute în viaţa despărţă­mîntului în cursul anului 1875, amintim cîteva concluzii consemnate în „Protocolu despre adunarea generală a despărţămîntului comitatului Turda de sus şi Tulgyeşiu, ţinută la 3/15 iulie 1875 în Reghin“17. Se adu­cea la cunoştinţa adunării că în toate comunele s-au înfiinţat agenturi, conform regulamentului, ca şi hotărîrea conducerii de a interveni pe lîngă Comitetul Central din Sibiu, pentru ca adunarea generală ordinară pe anul 1875 să se ţină la Reghin. Această cerere a fost supusă apro­bării adunării generale extraordinare a „Astrei“ din 6/18 iulie 1875, care la propunerea lui Axente Sever, hotăreşte ca: „Adunarea generală pe anul în curs să nu se mai ţină la Lugoj, ci la Reghin, ca un omagiu adus 15 Transilvania, VII (1874), nr. 15, 1 august, pp. 180—181. 16 Ibidem, nr. 19, 1 octombrie, pp. 226—227. 17 Arh. stat. Sibiu, Fond „Astra“, dosar 17/139.

Next

/
Oldalképek
Tartalom