Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
5 din legaturile lui ioan raţiu 297 intărit de relatările din o altă scrisoare expediată lui Bariţiu la 10 decembrie 1867, în care amintind pe cei mai cunoscuţi avocaţi români din Ardeal din acea perioadă, pomeneşte şi pe Mihail Orbonaş din Reghin13, dovedind în acest fel că ştia bine locurile şi cunoştea oamenii din această parte de ţară. Politica guvernului maghiar de oprimare naţională este concludent şi peremptoriu demonstrată de faptul că Reuniunea culturală din Transilvania pentru maghiarizarea românilor număra la 1892, 20 000 de membri contribuabili şi avea un venit de 70 000 florini, susţinînd din aceste fonduri peste 100 şcoli maghiare în comune româneşti. Unele comitate au aruncat chiar o dare de poporaţie, impozit nou care se încasează de funcţionarii statului pentru fondurile reuniunii.14 Tendinţa de exploatare şi expropriere sistematică a ţăranilor români se vede şi din răspunsul rostit de ministrul maghiar al agriculturii Darâny Ignâcz la o interpelare din 1896, în care referindu-se la o acţiune începută cu mult înainte, arată că s-au făcut masive colonizări de maghiari întemeindu-se 20—30 de colonii. In acel moment purta tratative cu deputatul conte Andrâssy Gyula cu privire la moşia sa de 2 326 iugăre de la Luduş şi Bogata (comună, judeţului Mureş), dorind să facă din acest oraş un punct de sprijin pentru stat şi pentru coloniile viitoare.15 In contextul acestor tendinţe acaparatoare şi de deposedare, ridicate la rangul de sistem, loan Raţiu a cîştigat multe procese împotriva nobilimii şi a guvernului. Actul prin care curatoratul bisericii române din Bedeiu mulţumeşte la 3 martie 1869 pentru apărarea averii lor mănăstireşti împotriva tentativelor de acaparare a baronului Kemény Ferencz, victorie consfinţită prin sentinţa judecătoriei urbariale din Cluj, rostită în favoarea bisericii săteşti, este doar una din dovezile care pot ilustra meritele deosebite pe care loan Raţiu şi le-a cîştigat în această luptă.16 Ori de cîte ori ţăranii transilvăneni erau nedreptăţiţi sau frustraţi, eminentul om politic şi patriot a intervenit activ şi eficace în apărarea lor. Astfel, aşa cum pomeneşte un document din epocă, în anul 1869 loan Raţiu a fost „apărătorul aprig al sărmanilor tofolen: care în timpul său făcuse mult zgomot în lume“.17 Iată cum s-au petrecut lucrurile. 13 loan Georgescu, op. cit., p. 27. 14 Eugen Brote, Chestiunea română în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1895, p. 106. 15 loan Georgescu, op. cit., p. 30. 16 Ibidem, p. 31. 17 Şerban Polverejan, Nicolae Cordoş, Mişcarea memorandistă în documente (1885—1897), Cluj, 1973, p. 299.
