Takács Péter (szerk.): A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából - A nyíregyházi Jósa András Múzeum kiadványai 66. (Nyíregyháza, 2010)

A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából

scria legea. Pişcarii, pescarii şi slujitorii care perindau mlaştina cu barca ştiau întotdeauna mai bine decât oricare moşier unde cuibăresc gâştile, raţele sălbatice, bâtlanul, găina de apă şi celelalte păsări. Au ştiut unde merită întinsă plasa, unde trebuie aşezată vârşa, unde se pot găsi castane, unde-şi face baraj castorul şi unde îşi pândeşte vulpea prada. Aceste cunoştinţe au depăşit dispoziţiile şi posibilităţile moşierului.

Mărturiile ţăranilor ne relatează că moşierii din Sătmar erau caracterizaţi încă de o viziune patriarhală. Nona datorată de subordonaţi era percepută doar de câţiva dintre ei. Robota sistematică exista doar pe domeniile în care se lucra pământul alodial. în plasa Nyír, mica nobilime, care au avut doar unu sau doi iobagi, a pretins doar taxe de la supuşi. Acestă sumă era de obicei între 2 şi 6 forinţi. Suma reprezenta jumătate sau o treime din banii care se puteau câştiga la munca cu ziua, în cazul în care omul se angaja cu ziua în zilele de robotă. Taxa era probabil în raport cu valoarea muncii efectuate. în schimb, în cazul unor munci urgente - seceriş, adunatul fânului, culesul viei, arat, semănat - era practicat în general claca. în aceste cazuri, moşierul şi-a unit forţele cu iobagii pentru reuşita muncii.

Mărturiile ne dezvăluie că membrii micii nobilimi (nobili cu şapte pruni), au lucrat împreună la fel ca ceilalţi locuitori ai satului: arau, semănau, tăiau trestia, sau pescuiau, pişcăreau, prindeau păsări, mânau animalele la păşune, tăiau lemne din pădure, ciopleau lemne, construiau casele lor, ale vecinilor şi ale rudelor. Satul forma o singură comunitate, din care făcea parte atât nobilul cu şapte prune cât şi iobagii. în zilele de lucru munceau împreună. S-au diferenţiat, în schimb, în ceea ce priveşte locurile din biserică, mesele festive, căsătoriile şi petrecerile de zile de naştere şi de onomastică. în afara balului de după clacă, ţiganul a cântat întotdeauna prima dată cântecul nobilului şi doar după aceea pe cel al iobagului. Ţăranul nu avea voie să poarte blănuri de animele nobile şi arme, dar în muncile câmpului, portul lor nu s-a deosebit cu nimic.

Vicecomitele, pretorul, asesorul comitatens, precum şi comisarul urbarial care a notat mărturiile iobagilor au fost despărţiţi de aceştia de o adevărată prăpastie de netrecut, amplificată şi de diferenţa de educaţie, oferită de regulă de gimnaziul cistercit din Cărei. Această diferenţă de statut a fost mult mai mare în interiorul satului, decât ne-o putem imagina. în acea vreme totul a fost măsurat cu ordinea socială. Acestă măsură - diferenţa de clasă şi distanţa dintre clasele sociale - în credinţa oamenilor a fost ceva dat de Dumnezeu. Nobili şcoliţi s-au folosit de acestă situaţie. Ţăranii analfabeţi, la rândul lor, au acceptat-o fără nici o revoltă.

Diferenţa a fost acceptată şi în cazul în care, cultura iobagului dobândită din tradiţii şi experienţă de viaţă, a întrecut pe cea a funcţionarului mândru de şcolile lui.

Pe parcursul vieţii, iobagul sau nobilul mai sărac, a practicat - mai bine sau mai rău - 15-20 de meserii. El a fost zidar şi dulgher atunci când construia casa pentru el şi familia sa. Ara, semăna atunci când a lucrat pe câmp. Păstorea atunci când îngrijea şi îşi vindeca animalele. Transporta cu căruţă când a fost desemnat, când mergea la moară sau la târg, când căra sare de la ocne la depozitele de sare şi atunci când făcea un drum lung din ordinul stăpânului. A fost poştaş când ducea vreo scrisoare de la moşier în oraş sau de la o rudă la alta. A fost măcelar, atunci când tăia porc, viţel, vânat braconat, oi, capre, iepuri crescuţi de el în gospodăria privată, dar şi când afuma şunca, cămaţul, slănina porcului tăiat, sau sacrifica, pentru nevoile satului, boi, mânzat etc. A fost cârciumar atunci când

56