A Békésvármegyei Régészeti és Művelődéstörténelmi Társulat évkönyve I. kötet (Békéscsaba-Gyula, 2010)

Szatmári Imre: A Munkácsy Mihály Múzeum története (1899-2009)

O mare parte din colecţia de istorie a cuprins, de exemplu, obiecte primite în 1900 de la Societatea meşteşugarilor, dar tot aici au intrat şi obiectele personale primite de la familia Erkel sau de la văduva lui Damjanich János.

Prin colecţionare, cumpărare şi transferare de la Muzeul Naţional a unor duplicate, numărul pieselor din colecţia de numismatică a ajuns şi ea, în 1912, la aproape o mie de obiecte.

Cele mai reprezentative materiale din colecţia de ştiinţe naturale au fost primite de la Tarján Tibor şi ele au constat din ouă de păsări de pe teritoriul judeţului Békés. In afară de acestea, au ajuns în colecţia de ştiinţe ale naturii a muzeului, la începutul secolului, şi diverse piese paleontologice, unele prin achiziţie, altele din săpături.

Insă nu doar materialele adunate, ani de-a rândul, de către grupul de colegi de la Societatea Muzeală, au contribuit la alcătuirea expoziţiilor de arheologie, numismatică, istorie, ştiinţele naturii, artă, artă meşteşugărească şi etnografie, a galeriei de obiecte de ştiinţe ale naturii, fiindcă, la scurtă vreme după înfiinţarea acestor colecţii, s-a mai adunat foarte mult material, încât aşezarea pieselor a constituit o problemă. în 1912, fondul muzeal al Societăţii însuma 1573 bucăţi de piese arheologice, 915 de numismatică, 324 materiale de ştiinţe naturale, 414 bucăţi de etnografie şi 57 obiecte de artă plastică. Mare parte din aceste piese au fost aşezate, în luna iunie a anului 1912, în patru săli, cu deschidere între ele, ale liceului. Din cauza spaţiului limitat, între anii 1906-1908, conducerea Societăţii Muzeale a fost nevoită să închirieze, pentru colecţia de etnografie, un alt spaţiu, în clădirea băncii „Takarékpénztár” din Békéscsaba. în aceste condiţii, ţelul Societăţii Muzeale din Békéscsaba, a devenit acela, ca muzeul să deţină o clădire proprie.

Deja în anul 1902, conducătorii societăţii au cerut ajutor financiar de la Ministerul Educaţiei şi Cultelor exclusiv pentru sarcinile culturale ale clădirii. La constituirea muzeului, pe lângă economisirea cu grijă a subvenţiei anuale şi a subvenţiei de la stat primită în 1905, a fost necesară şi o contribuţie din partea oraşului. în 1905, oraşul a reuşit să cumpere cu 17 mii de coroane un teren gol, aproape de centrul oraşului, lângă canalul Crişului, care trece prin oraş, în schimb societatea trebuia, din fondurile sale, să suporte construcţia muzeului şi să ofere colecţiile adunate până atunci. După cumpărarea terenului, în 1910, Societatea Muzeală a reuşit să facă rost de 80 mii de coroane, pentru construirea clădirii, la care s-au adăugat subvenţiile de la stat, reprezentând încă 100 de mii de coroane.

Cu acest suport financiar, în luna octombrie a anului 1910, a început construirea „Casei Culturii”, sub coordonarea arhitectului local Wágner József. Pe lângă muzeu, clădirea a fost prevăzută şi cu un spaţiu pentru bibliotecă şi cu o galerie, sala mare urmând să găzduiască concerte şi

23