A Békés megyei múzeumi kutatások eredményeiből (A Békés Megyei Múzeumok Közleményei 11. Békéscsaba, 1988)

Csobai Lászlóné: Egy román nyelvű kéziratos katonakönyv az első világháború idejéből

Mâne zi de dimineaţă, Trîmbiţa când au sunat, Noi îndată neam sculat, Pe faţă neam spălat, La Dumnezeu neam rugat, Şi cafeaua am căpătat, Frunzuliţă fir de flore, Când era la şase ore, Ne scote pe ţoti afară, Frunză verde rozmaling, Pe toţi nea pus la rând, Frunză verde fir de brad, Un sucsfirev au strigat hoptac. Afară la egzetiv am plecat. Hav domnului sfint, Eu am învăţat curînd, Comanda o ştiam. Puţin nemţeşte pricepeam, Frunză verde earbă creaţă, în tote zilele mergeam afară, A ne învăţa de cătană, Cum e azi aşa şi mîne! Sau înplinit 2. luni de zile, Frunză verde de secară, Neau scos pe toţi afară. Care am învăţat maiiute, Se ne ducă îngrab la luptă, Eu mam scris că sunt marod, De durere de pept şi de ochi, Frunză verde fir de brad. Doftorul mau vizitat, Şi el mau întrebat, Că ce durere am. Peptul mă dore, puţină vedere am. El îndată mau vizitat, Şin adevăr mau aflat, Şin în potrocol au scriiat, Frunză verde fir de fus, Mâne zi eră mam dus, Când în lontru am intrat, Eră mau întrebat, Eu leam spus căs vizitat. Doftoru el au uitat, El nu mau crezut, Şi îndată ma vizitat, Şi eră aşa mau aflat. Ei vorbeau că ce se facă. Lom pune la slujbă uşoră. La baracă apoi mam dus. Cu tucsfileru de sanites. Şi mau dat înainte. Se mă şteargă din marş companie. Frunză verde de lăptucă. La dou zile ţineam slujbă, Frunză verde pup de nalbă, Au venit poruncă in ciaba, Regimentul ca sel muten pragu. în praga nu Iau mutat, în alt oraş Iau îndreptat, Numele la acel oraşi, Era utâtul budveis, Frunză verde de crin. Au trecut trei septămâni, Şi poruncă am primit. Se fim gata de plecat, Spre acel mare oraşi, Sel mance pustie pe budveis. Celeni tare seau bănuit, De 101 regiment, Şi la gară am plecat. Şi trînbiţa au sunat. Toţi norodul au lăcrămat. în gară noi neam băgat, Frunză verde fir de erbă, Vagonele ne aşteaptă, Noi în ele neam suit, Ţignalul au ţignat, Am fost gata de plecat. Dela ciaba când am plecat, La budveis neam deşteptat, La gară cum am ajuns, Inima mi sau străpuns Din vagone neam scoborît. Frunză verde rozmarin, Căpitanu striga fergaterung, Când am fost cu toţi gata, Leidnantu au luuat comanda, Şi ne strigă haptac şi marşi, Şi plecam în budveis. Neam dus întro colnă mare, Care neau fost de întristare, Şi la loc neam aşezat, Şi odată am lăcrămat, Dulce Dumnezeul meu, Unde o rămas oraşul meu. Unde mea rămas familia, Pe budveis îl mînce pustiea, în budveis neam păfugărit, 82