Katolikus Főgimnázium, Kolozsvár, 1934

6 Inspectori au fost fixate în procese verbale. La examenele dela finele anului a fost prezent Dl. Inspector 0. Ghitia, intocmind un proces verbal despre cele observate. Dl. Dr. Aloisiu Boga, inspectorul diecezei, a făcut ispecţie administrativă si pedago­gică la 23—25 Mai. Observaţiunile sale le-a comunicat în fata conferinţei corpului didactic. Liceul a fost vizitat de mai multe ori de dl. curator mirean Matskăsi Paul. 4. Starea religioasă morală. Tineretul împreună cu întregul corp profesoral, a luat parte la serviciu divin în fiecare Dumi­necă şi în zilele de sărbătoare. Toamna, până la începutul tim­pului mai friguros, şi cu primăvara începând din nou, am luat parte zilnic la serviciu divin. In zilele de Duminecă elevii au as­cultat exortaţiuni in două grupuri. Predicile au fost rostite pen­tru elevii claselor superioare de către dl. prof. de religie Dr. Patay L, iar pentru elevii claselor inferioare de către dl. prof. P. Aubermann. Dumineca şi în sărbători, precum şi cu ocazia serviciului divin de dimineaţă elevii s'au impărţăşit de bune voe în număr foarte mare. In cursul anului şcolar s’a ţinut de patru ori spovedanie şi împărtăşire obligatorie. Exerciţiile spirituale ale elevilor s'au ţinut în două grupuri între zilele de 7—10 Martie. Pentru elevii claselor superioare a predicat dl. P. Domby I. S. J., pentru cei mici dl. capelan Dr. Dávid L. La sfârşitul exerciţiilor spirituale intregul tineret s'a spovedit şi s’a împăr­tăşit. Pentru menţinerea şi intensificarea sentimentului religios au servit participarea elevilor la diferite procesiuni religioase, precum şi Congregaţiunea Mariană. La 24—27 a fost triduumul Sfântului Pompilius. M. Pirotti din Ordul Piarist. Cu această ocazie elevii au luat parte la sf. misă de dimineaţă şi la litur- giile de după amiază, spovedindu-se şi împărtăşindu-se in mare număr. 5. Starea de studii. Predarea s'a făcut pe baza programei analitice publicată de On. Minister al Instrucţiunii. Repartiţia materiei şi tratarea ei au fost discutate de către corpul didac­tic în conferinţele metodice. In munca noastră de învăţământ educativ am stăruit con­form tradiţiei institutului, să dăm Bisericii şi Ţării, un tineret religios şi cunoscător de datorie. Predarea s'a făcut intuitiv conform metodei active. Fiecare profesor a stăruit ca elevii să- şi însuşească cunoştinţe cât se poate mai temeinice la şcoală, ca astfel pregătirea lor de acasă să fie mai uşoară. La sfârşitul anului s'au ţinut examenele prescrise. 6. Starea disciplinară. Starea disciplinară a fost bună. Cor­pul profesoral a avut toată grija să sugravegheze şi purtarea extraşcolară a elevilor. La sfârşitul anului au fost 5 elevi cu nota la purtare inferioară lui 8. 7. Starea sanitară. Starea sanitară a elevilor a fost în ge­neral bună. In luna Februarie însă, din cauza epidemiei de

Next

/
Oldalképek
Tartalom