Katolikus Főgimnázium, Kolozsvár, 1933
14 elevii liceului. Efectivul elevilor a fost 100. Bursierii au plătit lunar 820 de lei, iar ceilalţi 840 de lei. Elevii au primit întreţinere complectă şi se bucură de educaţie religioasă. P. S. S. Episcopul a vizitat lunar internatul şi cu acest prilej elevii s'au spovedit şi s’au împărtăşit. Progresul în studii al eleviilor a fost controlat de direcţiunea internatului. Deoarece educaţia îşi realizează scopul numai cu colaborarea căminului părintesc, direcţiunea a căutat să profite de toate ocaziile comunicând părinţilor verbal sau în scris cu toată sinceritatea observaţiunile cu privire la elevi. Institutul a devenit recunoscut prin purtarea lui părintească faţă de elevi, prin informaţiuni dese şi prin realizarea tuturor condiţiunilor unei serioase pregătiri. Prin aceasta se explică că elevii internatului în cea mai mare parte sunt şcolari cu purtare bună, religioşi şi cu progres bun în studii.