Katolikus Főgimnázium, Kolozsvár, 1930

6 la fiecare serbare, s’a ţinut şi un domn profesor. La deschi­şi la serbarea de gimnastică, mitoare. Nu s'a ivit nici o boală cantagioasă în mod epidemie- Medicul şcoalei a examinat pe elevi în repeţite rânduri şi a ţi­nut zilnic oră de consultare. 7. Serbări. Pentru întărirea sentimentului patriotic, am ţi­nut trei serbări naţionale în cursul anului (1 Decembrie, lOMaiu, 8 Iunie). La aceste serbări elevii au contribuit cu muzică şi cu cântece, cum şi cu declamaţiuni; câtă o cuvântare festivă de către derea şi închiderea anului, cum directorul s'a adresat elevilor. 8. Asociaţiile şcolare. Afară de Congregaţiunea Mariană, a desvoltat o activitate rodnică şi Cercetăşia. Din viaţa Gercetăşiei dela liceul nostru evenimentele mai importante sunt următoarele. Grupa ucenicilor catolici s'a des­părţit de centuria noastră, formând dela începutul acestui an centuria a VIII-a sub conducerea Dlui prof. I. Pataki. Ne-a vizitat căminul cu ocazia luării legământului cerce- taşelor şi A. S. R. Principesa lleană, care a fost foarte mulţu­mită cu aranjamentul căminului şi a declarat că unele metode întrebuinţate la noi merită să fie introduse şi la cercetaşe. Cen­turia l-a predat A. S. R. un album cu colecţii de fotografii făcute Ia diferitele tabăre, pe care A. S. R. l-a primit cu plă­cere şi a semnat condica de procese verbale a centuriei cu de­viza: „Uniţi să fim cu toţi spre binele tuturora..‘‘ In ajunul Crăciunului am aranjat o adunare a centuriei în jurul Pomului de Crăciun. Fiecare patrulă a adus un cadou ce­lorlalte patrule, am cântat cele mai frumoase cântece ocazio­nale, şi apoi cercetaşii au servit un ceaiu. Pentru a pregăti pe cercetaşii noştri la cunoştinţe practice, am ţinut în fiecare săptămână un curs de lucru manual (de sticlă şi lemne). Conducătorul acestor cursuri a fost 1)1 coman- dant-instructor A. Sipos. In cursul săptămânei Patimilor oercetaşii au stat de plan­ton la Sf. Mormânt din biserica piariştilor şi cea parohială. La serbarea centuriei a fost de faţă şi- Dl comandant al Cohortei şi a fost mulţumit cu producţiunile centuriei. Am dat tot concursul şi pentru serbarea Cohortei, care s'a aranjat în Teatrul Naţional. Tabăra de vară s’a aranjat în comuna Răscruci (jud. Cluj), la care au luat parte cei mai mulţi dintre cercetaşi (65). Am fă­cut de acolo excursiuni, aşa, că cercetaşii au cunoscut regiunea aceea. Pentru reuşita tabărei, suntem datori cu multe recuno­ştinţe Dlui Albert Bânffy, patronul tabărei. Comandantul centuriei este Dl prof. L. Puskás, iar coman­dantul de grupă este Dl R. Boer, stud. în litere. Comandanţi in­structori sunt directorul, Dl prof. I. Wildt, şi Dl A. Sipos. 9. Educaţia artistică, a) Muzica vocală artistică. Cântăreţii

Next

/
Oldalképek
Tartalom