Zepeczaner Jenő et al. (szerk.): Fizionomia etnică şi confesională fluctuantă a regiunii carpato-balcanice şi a Transilvaniei - Múzeumi füzetek 14. (Székelyudvarhely, 1996)
Árpád E. Varga: Despre numărul maghiarilor din Transilvania
se poate de limpede de László Fritz, care, în cadrul evaluării — invocate de multe ori şi care de altfel, din punct de vedere metodologic, e impecabil — a numărului maghiarilor pe diferite confesiuni la nivelul anului 1910 şi pe care o raportează la date de provenienţă bisericească din jurul anului 1927 , a ajuns la totalul de 5,7 milioane de transilvăneni, faţă de rezultatul recensămîntului din acelaşi an de doar 5,4 milioane). Tocmai de aceea, e mai potrivit să pornim de la exemplul lui Alajos Kovács; el a comparat cifrele anului 1910 cu datele confesionale oferite de recensămîntul românesc din 1930.31 Azi însă, proporţiile numerice pe confesiuni la nivelul anului 1910 ale persoanelor cu limba maternă maghiara şi-au pierdut actualitatea în cazul Bisericilor istorice multinaţionale. S-au întărit Bisericile neoprotestante, ca şi comunităţile religioase mai mici, care nu dispun de o tradiţie deosebită. în aceste condiţii, nu putem ajunge la un rezultat corespunzător decît prin combinarea metodelor de mai înainte, pe baza datelor pe confesiuni oferite de recensămînt şi facînd apel la sursele bisericeşti mai recente privitoare la compoziţia naţională a diferitelor confesiuni. Desigur că valabilitatea datelor confesionale ale recensămîntului poate ridica probleme. în legătură cu îndoielile, reamintesc că Alajos Kovács, care contesta cu hotărîre credibilitatea informaţiilor cuprinse în statisticile româneşti privitoare la naţionalităţi, considera cifrele referitoare la confesiuni ca demne de crezare. Aşa cum spunea, „confesiunea e mult mai caracteristică şi mai categorică, şi pe deasupra e semnul distinctiv prins în evidenţe într-un mod aproape administrativ al fiecărui om, astfel încît şi la declararea datelor e negreşit mai bună decît originea etnică sau limba maternă”. în general, datele confesionale înregistrate de recensămîntul din 1992 permit o analiză atotcuprinzătoare, căci doar 0,2 la sută din populaţie a declarat că nu aparţine nici unei confesiuni. Faptul că pe cît se pare România e o ţară „credincioasă" poate, la prima vedere, să pună pe gînduri, ţinînd seama de cele patru decenii şi jumătate de propagandă ateistă. De parcă — citîndu-1 pe Zoltán Dávid —• „recenzorii ar fi încadrat cu orice preţ 32 * populaţia printre credincioşii vreunei religii”. Recensămîntul nu constituie însă o măsurătoare de sociologie confesională; obiectivul acestuia nu e analizarea convingerilor religioase sau a practicării efective a unei religii. în condiţiile din România, mărturisirea unei credinţe e încărcată şi de evidente semnificaţii naţionale. (Nu e 61
