Zepeczaner Jenő et al. (szerk.): Fizionomia etnică şi confesională fluctuantă a regiunii carpato-balcanice şi a Transilvaniei - Múzeumi füzetek 14. (Székelyudvarhely, 1996)

Árpád E. Varga: Despre numărul maghiarilor din Transilvania

ţinuturile secuieşti a populaţiei proporţional rărite o dată cu creşterea distanţelor geografice. Faţă de aceasta, la populaţia românescă, ce cunoaşte un nou şi rapid fenomen de urbanizare — chiar şi în partea de sud a Transilvaniei, caracterizată, de altfel, de coeficienţi de reproducţie scăzuţi —, multă vreme a predominat fertilitatea ridicată a populaţiei mutate aici în masă (într-un număr important din „Regat"). Populaţia maghiară din oraşele mai mari va pierde acest avantaj demografic vremelnic „din cauza urbanizării mai vechi, a numărului mai mic al maghiarilor mutaţi la oraş şi a integrării mai rapide a acestora în etnosul

Q

maghiar urban”. Am mai putea avea în vedere şi cîteva cercetări demografice şi sociologice individuale făcute în anii '70 (în zone cu populaţie maghiară răzleaţă, în cătune, în cartiere urbane), care vin de asemenea în sprijinul tezei referitoare la sporul mai scăzut al populaţiei maghiare.9 Pe baza tuturor acestor aspecte, nu e o prudenţă de prisos să considerăm coeficienţii de spor natural al populaţiei maghiare din Transilvania ca avînd — pe baza deosebirii ce se constată în privinţa coeficienţilor de natalitate, diminuată cu cel puţin o miime — o valoare mai scăzută decît cea existentă în această zonă.

Sporul natural în Transilvania se poate urmări continuu între 1956 şi 1985: sursele referitoare la acest aspect înregistrează o creştere de 7,7 la sută între 1956 şi 1966, de 10,7 la sută între 1966 şi 1977 şi de 5 la sută între 1977 şi 1985. Raportîndu-1 la media proporţională a rezultatelor finale în unele perioade, acesta corespunde unui ritm anual de creştere 7,5, 9,2, respectiv 5,7 la mie. în 1989, această valoare a fost de doar 4,2 la mie, pentru ca în 1991 să nu atingă nici jumătate din această valoare. Creşterea populaţiei maghiare din Transilvania se poate aprecia, conform celor de mai sus (diminuînd coeficienţii în mod ipotetic cu 1 miime) şi dacă urmărim în acelaşi timp valorile referitoare la naţionalitate şi limba maternă, că a fost de 105-110 mii între 1956 şi 1966, de 155-160 de mii între 1966 şi 1977 şi de 75-80 de mii între 1977 şi 1985 şi, în continuare, de 25-30 de mii, adică, în total de 360-380 de mii de persoane. Aceleaşi cifre, fără diminuarea cu 1 miime a coeficientului mediu, se situează în jurul valorii de 435-450 de mii.

52