Zepeczaner Jenő et al. (szerk.): Fizionomia etnică şi confesională fluctuantă a regiunii carpato-balcanice şi a Transilvaniei - Múzeumi füzetek 14. (Székelyudvarhely, 1996)

Dr. Károly Kocsis: Configuraţia etnică şi confesională a regiunii carapto-balcanice

în afară de ţinuturile cu populaţii deosebit de eterogene din punct de vedere etnic, există şi zone unde o minoritate naţională dată formează teritorii mai mult sau mai puţin coerente etnic: croaţi (vestul Herţegovinei), sirbi (regiunea Krajina din Croaţia6, vestul Bosniei, estul Herţegovinei), maghiari (sudul Slovaciei, sud-vestul Ucrainei Subcarpatice, vestul Transilvaniei, ţinutul secuiesc, nordul Voivodinei), albanezi (Kosovo, nord-vestul Macedoniei), turci (zona Kărgeali din sudul Bulgariei). Aceste din urmă teritorii sínt cele care trezesc cele mai multe nelinişti la nivelul naţiunilor ce deţin dreptul de organizare statală, căci ele văd în autonomiile teritoriale pe baze etnice — de cele mai multe ori, în zone de graniţă — concepute de minorităţile naţionale un pericol iredentist. în parte, în urma unor astfel de temeri a fost desfiinţată în 1968 regiunea Mureş-Autonomă Maghiară (România) şi, între 1989-92, autonomia teritorială a Voivodinei şi a regiunii Kosovo (Serbia). Schimbarea regimului politic petrecută în trecutul apropiat în regiunea carpato-balcanică, încetarea hegemoniei fostei Uniuni Sovietice şi destrămarea celor trei state socialiste federative Uniunea Sovietică, Iugoslavia şi Cehoslovacia au scos la iveală într-un mod violent în aproape toate statele regiunii tensiunile etnice moştenite din trecut, care, în cazul croaţilor şi sîrbilor, au dus în 1991 la război. Cu începere însă din primăvara anului 1992, ca urmare a obiectivelor radical diferite pe care şi le-au propus sîrbii, croaţii — care au beneficiat de ajutorul conaţionalităţilor lor din ţările-mamă — şi bosniacii musulmani, slab înarmaţi, teritoriul Bosniei-Herţegovina e devastat de un cumplit război, care a obligat peste două milioane de oameni să ia calea pribegiei. Pe acest teritoriu devenit labil din punct de vedere politic, se constată din partea unor puteri mai mari sau mai mici, geografic mai apropiate sau mai îndepărtate (Germania, Turcia, Rusia, Franţa, Statele Unite etc.) strădania de accelerare — pe baza specificului etnic şi confesional, a tradiţiilor istorice şi culturale, a aşezării geografice şi a nivelului de dezvoltare economică — a remodelării sferelor de influenţă, respectiv a revigorării autorităţii de care s-au bucurat ele anterior în această zonă. 6 Cu începere din august 1995. cînd armata croată a recucerit Krajina, aflată din 1991 sub control sirbesc, minoritatea sîrbească, de cîleva sute de mii de persoane, care locuia aici s-a refugiat in alte zone. 25

Next

/
Thumbnails
Contents