Zepeczaner Jenő et al. (szerk.): Fizionomia etnică şi confesională fluctuantă a regiunii carpato-balcanice şi a Transilvaniei - Múzeumi füzetek 14. (Székelyudvarhely, 1996)
Dr. Károly Kocsis: Configuraţia etnică şi confesională a regiunii carapto-balcanice
iar statul slovac de sine stătător a putut apărea pe hartă, temporar, abia în 1939. După o perioadă mai scurtă sau mai lungă de înflorire în cursul Evului Mediu, cea mai mare parte a popoarelor mici intrate sub dominaţia nemijlocită sau mijlocită a puterilor, de cele mai multe ori învecinate, existente în diferite epoci istorice (imperiul francilor, regatul ungar, imperiul bizantin, imperiul otoman, imperiul austriac, imperiul rus etc.), şi-au putut cuceri independenţa abia în a doua jumătate sau la sfirşitul secolului al XIX-lea. Patru dintre popoarele cele mai mari ale regiunii s-au bucurat de independenţă statală astfel: ungurii 789, bulgarii 661, sîrbii 448 şi romînii 211 ani5. Poporul croat, care s-a bucurat de independenţă timp de 237 de ani, şi poporul slovac au avut posibilitatea să-şi întemeieze din nou (respectiv, în cazul slovacilor, pentru prima dată) un stat independent abia în timpul celui de al doilea război mondial. în ce-i priveşte pe macedoneni şi bosniaci — ca urmare a recunoaşterii internaţionale, la începutul anului 1992, a independenţei croate şi slovene —, aceştia încearcă în zilele noastre să realizeze independenţa de stat. Cea mai mare parte a popoarelor amintite au trecut printr-o epocă (moment) istoric(ă) în care statul lor a dispus de o suprafaţă mult mai mare decît în prezent: ungurii (din veacul al X-lea pînă în 1918, respectiv între 1938-1944), sîrbii (1345-1355; 1918-1941:1944-1990), bulgarii (893-927; 1187-1256; 1941-1944), croaţii (870-1102, 1941-1945), românii (1918-1944), albanezii (1941-1944) (fig.2). Conform fig.2, hotarele dintre statele balcanice au fost deosebit de instabile. Mărimea unor state, deplasarea lor teritorială — mai ales, în cazul Bulgariei şi Serbiei — arată multe maxime. în ultimii o mie de ani, cele mai stabile — în primul rind, datorită factorilor naturali — s-au dovedit hotarul vestic al Croaţiei (1100 de ani), hotarul vestic, nordic şi estic al Ungariei (800-900 de ani), respectiv hotarul bulgaro-românesc pe Dunăre (aproximativ 800 de ani). în cursul Evului Mediu, suveranitatea micilor popoare balcanice a căzut pradă expansiunii lente, dar nestăvilite a imperiului otoman, într-un veac — un veac şi jumătate — de la cumpăna dintre secolele 5 Datele cu privire la durata independenţei de stat au fost calculate în momentul elaborării manuscrisului original (1990).
