Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

VIII. Epoca absolutismului

VIII. EPOCA ABSOLUTISMULUI

(1849-1867)

REGIMUL BACH

înăbuşirea războiului de eliberare a fost urmată de o sângeroasă

represiune dirijată de dictatorul militar al ţării, generalul Haynau. La

6 octombrie 1849 au fost executaţi la Arad 13 generali ai armatei

revoluţionare, iar la Pesta primul-ministru Batthyányi Lajos. Mai

târziu, în urma protestului internaţional — după ce avuseră loc mai

multe zeci de* execuţii — condamnările la moarte s-au comutat în >

pedepse cu închisoarea. Soldaţii trupelor revoluţionare au fost încorporaţi pentru ani grei în armata imperială. De răzbunarea puterii despotice au scăpat doar emigranţii refugiaţi pe teritoriul imperiului otoman. Acţiunea, de-acum “paşnică” de înglobare şi asimilare a Ungariei în imperiu, era dirijată de atotputernicul ministru de interne, baronul Bach. S-a separat din nou teritoriul Transilvaniei, Grănicerimea, Voivodina Sârbească si Banatul de Timis, restul teritoriului fiind şi el divizat în cinci circumscripţii administrative. Cu excepţia Voivodinei, dominată de sârbi cu toate că erau în minoritate acolo — revendicările naţionalităţilor au rămas nesatisfăcute, acestea primind ca recompensă, potrivit unei remarci contemporane, ceea ce li s-a dat ungurilor drept pedeapsă. Ţara a fost germanizată: limba administraţiei şi a învăţământului superior a devenit germana. Scopul final al germanizării era crearea unui Imperiu Habsburgic centralizat şi total germanizat, care să dispună de forţa necesară pentru a realiza unitatea germană sub propria hegemonie. în 1850 a fost desfiinţată frontiera vamală dintre teritoriile ungureşti şi provinciile austriece. Dintre cuceririle revoluţiei s-a revizuit emanciparea iobagilor, şi anume la un mod nefavorabil pentru ei, iar despăgubirile au fost trecute din nou în sarcina societăţii, întrucât se acopereau din impozitul suplimentar pe impozitul direct. Astfel foştii feudali, alături

90