Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
VII. Revoluţia şi războiul de eliberare
aceasta a considerat că venise vremea să promulge constituţia silnică de la Olmiitz, enunţând printr-însa definitiva înglobare a Ungariei în imperiu. în realitate însă, după lunile de răgaz şi de adunare a forţelor, aces-ta a fost momentul declanşării vertiginosului contraatac al revoluţiei, glorioasa campanie de primăvară, care a eliberat întregul teritoriu al ţării. Ca răspuns implicit la constituţia de la Olmiitz, dieta de la Debreţin a proclamat independenţa Ungariei şi detronarea casei de Habsburg (Declaraţia de Independenţă, 14 aprilie 1849). S-a reuşit deci şi anihilarea celui de al doilea atac armat, noul stat maghiar solicitând, pentru a-şi putea păstra independenţa, doar neutralitatea din partea Europei. Ţarul Rusiei însă n-a rămas neutru: la cererea împăratului austriac el a trimis în Ungaria o armată imensă de peste 200 mii de oameni. Superioritatea covârşitoare a forţelor ruso-austriece a decis soarta războiului de eliberare, al treilea atac fiind deja imposibil de respins. Trupele austriece comandate de Haynau şi cele ruseşti aflate sub comanda lui Paskievici înaintau către centrul ţării. Trupele ţariste au trecut graniţa ungară la 16 iunie, ajungând în câmpie după o lună. Cu oarecari sorţi de izbândă, lupta s-ar fi putut relua prin concentrarea la timp a forţelor armate ungare; acest lucru însă — înainte de tote din cauza şovăirii lui Görgei — nu s-a realizat. Corpurile de armată dispersate au fost rând pe rând înfrânte; la 9 august una din armatele principale e nimicită în decisiva bătălie de la Timişoara. Constrâns de insistenţele lui Görgei, Kossuth (ales guvernator al Ungariei în urma Declaraţiei de Independenţă, când Szemere Bertalan ajunge prim ministru) l-a investit pe acesta cu puterea supremă (11 august). Görgei, luând în considerare situaţia lipsită de perspectivă, după consultarea statului său major, capitulează fără condiţii, în 13 august, la Siria. Războiul de eliberare a fost înfrânt de forţe superioare, dar relaţiile feudale nu mai puteau fi restaurate. Ungaria păşea în noua conjunctură a relaţiilor burgheze, frustrată de independenţa sa, de autodeterminarea ei naţională, şi cu posibilităţi limitate de dezvoltare. Marea performanţă militară a războiului de eliberare, impunătoarele realizări din timpul revoluţiei — datorită cărora 88
