Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
VI. Criza feudalismului şi epoca reformelor
era echilibrarea intereselor nobililor şi iobagilor, deoarece în sistemul feudal, iobagul obligat la robotă şi seniorul beneficiar al rentei se aflau într-o relaţie antagonistă. Această politică s-a axat pe lichidarea relaţiei feudale fundamentale — cea dintre iobag şi stăpân — efectuată de o manieră care să menajeze pe cât posibil interesele ambelor părţi, ba chiar să acţioneze potrivit acestora. Rezolvarea concretă a problemei s-ar fi realizat prin aplicarea principiului răscumpărării. Astfel, iobagul trebuia să primească în proprietate personală liberă lotul urbarial folosit de el şi să-l gospodărească în mod autonom, iar feudalul să fie despăgubit în bani pentru serviciile pierdute. La început se preconiza rezolvarea răscumpărării prin libera înţelegere dintre iobag şi feudal (răscumpărare liber consimţită), suma necesară despăgubirii urmând fireşte să fie procurată de iobag. Această reformă a fost adoptată încă în 1834 de tabula inferioară a dietei, dar în urma obstrucţiilor curţii s-a ridicat la putere de lege doar în 1840. Curând s-a văzut însă că în acest fel cauza răscumpărării nu avansează mai deloc. S-a insistat prin urmare pentru răscumpărarea pe veci, impusă seniorului (dacă iobagul este în măsură să se răscumpere, seniorul nu îl poate împiedica s-o facă), dar până la urmă liberalii au trebuit să-şi dea seama că marea majoritate a iobagilor nu se poate răscumpăra din resurse proprii, şi deci este necesar sprijinul statului, care va trebui să-şi asume cel puţin o parte din suma răscumpărării.Programul transformărilor sociale constituia o unitate organică cu reformarea burgheză liberală a vieţii statale, cu înfăptuirea autodeterminării naţionale. Aceasta din urmă se bifurca: pe de o parte conţinea dezideratul deplinei autonomii faţă de Viena, Habsburgi şi Imperiul Habsburgic, iar pe de alta însemna realizarea unui regim statal liberal burghez cu legislaţie bazată pe reprezentanţă populară şi cu un guvernământ responsabil. Revendicarea autonomiei nu era identică cu separarea: contemporaneitatea nu avea astfel de intenţii, năzuind doar ca apartenenţa lor la Imperiul Habsburgic să se concretizeze în persoana unui domnitor comun (uniune personală). Sistemul de cerinţe al autodeterminării naţionale din Ungaria implica şi concepţia statului naţional unitar: uniunea Transilvaniei cu Ungaria. Programul 79
