Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
VI. Criza feudalismului şi epoca reformelor
liberalismului câştigau teren. Toate acestea însă ar fi fost insuficiente pentru a susţine o mişcare liberală masivă, sprijinită exclusiv pe nobilime. Nobilimea maghiară reuşise să-şi păstreze privilegiile: îşi menţinea forurile politice — dieta şi comitatul — având posibilitatea de a face politică în mod nestingherit, în aceste arene ale publicităţii stărilor. Firul dietei din 1790, în care se dezbătuse necesitatea schimbărilor, a fost reluat după o întrerupere forţată de mai multe decenii, în 1825-1827. S-au instituit iarăşi nouă comisii, iar acestea au întocmit propuneri, aproape neschimbate în merit, tipărite şi transmise comitatelor în 1830. Nobilimea s-a văzut nevoită acum să-şi facă bilanţul, întrebându-se ce schimbări sunt necesare în ţară, şi dacă trebuie să-şi asume riscul social, economic şi juridic al transformărilor burgheze. în comitate propunerile au fost discutate, fireşte nu de adunările generale nobiliare, ci de comisiile din elita nobilimii; ele, ca adepte ale reformelor treptate, au reformulat propunerile comisiilor dietei, iar faptul că în majoritatea comitatelor propunerile au fost acceptate, demonstrează abilitatea politică şi predispoziţia lor pentru compromis. Reformele nu constituiau deocamdată un sistem unitar, un program organic; dar în preajma anului 1830 se poate sesiza o mutaţie calitativă în gândirea elitei politice: se impun adepţii reformelor burgheze. Baza nobiliară a mişcării reformiste era deosebit de eterogenă. Majoritatea aristocraţiei şi-a păstrat puterea materială şi poziţiile politice chiar şi în condiţiile date. Cei mai mulţi dintre ei — menţinând alianţa cu curtea — au rămas în expectativă, acceptând mai târziu, într-o fază ulterioară a evoluţiei evenimentelor, doar schimbările de ritm lent pe care le considerau inevitabile şi care nu le periclitau poziţiile. Caracterul mişcării reformiste l-a determinat grupul puţin numeros, dar considerabil sub aspectul ponderii sociale, al nobilimii mijlocii înstărite. Ei nu mai puteau spera în consolidarea durabilă a situaţiei lor prin cârpirea relaţiilor feudale, iar clarviziunea lor politică, orizontul lor cultural mai larg, le-a dat posibilitatea să-şi dea seama de faptul că — din perspectiva Europei — rolul lor în viaţa ţării 77
