Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
V. Epoca feudalismului târziu
altor categorii ale populaţiei. Majoritatea cifrică a nobilimii mici nu avea domenii, ducându-şi traiul asemenea ţăranilor (pe micul lot propriu, eventual ca iobagi ai altcuiva), ori în slujba vreunui latifundiar, a statului sau a bisericii, profesând ocupaţii intelectuale sau semi-intelectuale. Nobilimea era unitară doar din punct de vedere juridic; chiar printre latifundiari, aristocraţii excelau prin bogăţia lor. Majoritatea acestora şi-a obţinut titlul de baron sau conte, şi şi-a sporit considerabil averea tocmai în aceste decenii. Cel puţin jumătate din teritoriul ţării se afla în posesia aristocraţiei. Domeniile celor mai mari dintre ei concurau în întindere şi venituri principatele germane mai modeste. Acum încep să-şi construiască magnaţii superbele lor castele baroc, luxul cărora îl sfida pe cel de la curtea regală. Categoria înstărită a nobilimii de rând trăia în conacele ei de la ţară (curia), administrându-şi personal posesiunile. Veniturile ei nu erau mari, dar îi asigurau condiţii de trai demne de statutul nobiliar. Ponderea socială a orăşenimii era neînsemnată, rolul ei politic fiind şi mai şters. Mai putini la număr decât nobilimea, cei mai mulţi dintre ei îşi asigurau traiul datorită pământului şi viei; majoritatea locuitorilor din destul de multe oraşe regale libere trăiau şi gospodăreau ca ţărani liberi (Debrecen - Debreţin; Szeged - Seghedin). La sfârşitul veacului populaţia nici unuia dintre oraşele fjngariei nu depăşea cifra de 30.000, iar Debreţin, Buda, Pesta şi Seghedin numărau între 20-30.000 suflete. Acest şir de oraşe semnalează şi el faptul că zona dinamică a progresului s-a mutat fără îndoială în partea centrală a ţării, în câmpie (Alföld). Pătura civică retrasă între zidurile oraşelor şi privilegiilor sale, nu se prea interesa de viaţa politică a ţării, fiind fără îndoială mai provincială decât nobilimea comitatelor, care-şi deschidea cât de cât ferestrele către Europa. Nu întâmplător curentul spiritual al iluminismului a fost receptat prima dată de nobilime şi de intelectualii proveniţi din rândurile ei. Agricultura continua să deţină rolul determinant în viaţa economică a ţării, dar centrul de greutate al producţiei s-a deplasat din sfera 64
