Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
V. Epoca feudalismului târziu
adepţii lui Thököly, întorşi din'Turcia. Şi-a găsit şi aliat extern, în persoana regelui Ludovic al XIV-lea, care se războia de ani de zile cu Habsburgii, pentru succesiunea tronului spahiol. Din Franţa Rákóczi a primit sprijin material şi ofiţeri competenţi. în aparatul său de stat poziţiile de seamă le deţinea mica nobilime cultă. în locul dominaţiei stărilor, Rákóczi încerca să instituie statul maghiar centralizat, exponent al unei politici economice conştiente; obiectivele sale depăşeau cu muH perspectiva luptelor duse până atunci pentru independenţa stărilor. în dieta de la Szécsény (1705) s-a născut un compromis cu privire la forma de stat: după modelul polonez, stările l-au ales pe Rákóczi principe conducător, pe lângă care s-a instituit un organ consultativ — senatul — şi au propus tratative de pace bazate pe două revendicări fundamentale: libera elecţiune a regelui şi autonomia principatului Transilvaniei. Marea majoritate a nobilimii nu sprijinea deci proiectele centralizatoare ale lui Rákóczi, considerând că puterea sa este mai asigurată prin promovarea nemijlocită a propriilor interese de stare privilegiată. Eficienţa mişcării lui Rákóczi depindea de randamentul militar al insurgenţilor şi de evoluţia situaţiei politice internaţionale. Pentru început kuruţii s-au înstăpânit în Ţara de Sus şi Câmpia Panonică, apoi în Transilvania, însă bătălia decisivă de la Jibou le-a adus victorie lobonţilor, ceea ce a cauzat pierderea vremelnică a Transilvaniei. în acelaşi an însă kuruţii lui Vak Bottyán (Bottyán Chiorul) au ocupat teritoriile transdanubiene. în 1705-1706, luptele s-au sistat pentru o scurtă vreme în urma armistiţiului. După reluarea ostilităţilor, în luptele deschise erau învinşi de regulă kuruţii, ei ocupând însă teritorii, cetăţi şi oraşe înaintea şi în spatele trupelor de mercenari care se mişcau lent. Habsburgii şi-au desfăşurat grosul forţei armate împotriva francezilor. Rákóczi ar fi vrut să realizeze un contact militar direct cu francezii, iar când conjunctura strategică a zădărnicit acest lucru, el s-a orientat către suedezi şi ruşi, încheiând chiar o alianţă cu ţarul Petru cel Mare. Intenţia ameliorării poziţiilor deţinute în tratativele de politică externă a fost decisivă în hotărârea dietei de la 60
