Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
IV. Ţara scindată î trei
ajuns mai aproape de marele său scop politic final, dar urmaşilor săi Sigismund şi Andrei Băthori (schimbându-se între ei au domnit de la 1586 până la 1602) le-a lăsat moştenire un aparat de stat funcţional şi aliaţi externi de încredere. în Ungaria regală a rămas valabil dreptul alegerii libere a regelui. Dietele îl alegeau rege, în mod consecvent, pe arhiducele de Habsburg ales împărat romano-german de către principii electori. Astfel Ungaria a ajuns practic în uniune personală cu imperiul romano-german. O legătură mai strânsă s-a realizat însă doar cu teritoriile stăpânite nemijlocit de Habsburgi (titlul de împărat nu însemna putere suverană reală peste întregul imperiu), cu provinciile ereditare austriece şi cu Cehia. în timpul domniei lui Maximilian I. (1564-1576) şi Rudolf I. (1576-1608) desăvârşirea organizării unui aparat de stat centralizat a fost zădărnicită, pe lângă opoziţia stărilor, de falimentul financiar al familiei Fugger, creditoarea Habsburgilor, şi de prăbuşirea finanţelor statului. Oştenii cetăţilor de margine au rămas neplătiţi, neputându-se asigura nici măcar echiparea acestor cetăţi cu utilaj de război astfel că, în ciuda păcii formale, turcii — prin incursiuni şi expediţii de jaf, prin cucerirea unor cetăţi mai puţin importante — îşi lărgeau mereu teritoriul de ocupaţie. în fâşia nesigură dintre cetăţile de margine s-a încetăţenit sistemul dublei impuneri: aici, populaţia plătea impozit deopotrivă feudalilor turci şi unguri, sume egale în principiu, dar practic fiind veşnic tulburată şi de incursiunile de pradă ale oştenilor de graniţă. Aceştia din urmă, pentru a-şi asigura o sursă de existenţă stabilă, au fost nevoiţi să gospodărească şi ei, în anii de pace. în ultima treime a veacului a luat avânt mişcarea spirituală şi politică a contrareformei. Suveranul a respins revendicările stărilor în chestiunea exercitării libere a religiei protestante, fapt care a ascuţit diferendele dintre stările Ungariei şi curtea de la Praga. Aspiraţiile absolutiste ale Habsburgilor s-au dovedit însă lipsite de vlagă, respectiv dezavantajoase pentru ţară. Drept care — deşi obţinuseră posesiuni şi în provinciile ereditare, intrând prin căsătorii în legături familiale cu aristocraţia cehă si austriacă — marii feudali se străduiau » > 46
