Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
III. Feudalimsul dezvoltat
izbutea — ca în cazul lui Hunyadi Mátyás — se declanşează şi războaiele pentru unificarea sub acelaşi scepru a ţărilor învecinate, în timpul luptelor antiotomane se ridică din anonimat în rândul celor mai mari latifundiari, datorită victoriilor sale de larg răsunet, Hunyadi János (Iancu de Hunedoara). Adept al strategiei ofensive, în urma primelor succese el devine voievod al Transilvaniei, comite de Timiş, căpitan al cetăţii Belgradului, obţinând deci toate funcţiile cheie pentru luptele cu turcii. Tot în sudul ţării se aflau şi posesiunile sale. Averea sa colosală a pus-o în slujba apărării Ungariei, organizând o oaste modernă de mercenari, mobilizându-şi familiarii, sau chiar şi populaţia satelor, dacă situaţia o cerea. în 1443 s-a angajat într-o acţiune unică în vremea sa: campania de iarnă. Armata — 35 mii de unguri, sârbi, bosnieci, cehi, polonezi — a înaintat până la Munţii Balcani. După şirul de victorii, atât papa cât şi Veneţia au promis sprijin pentru continuarea luptelor. în campania din anul următor armata condusă de Vladislav I. (1440-1444), se ciocni cu turcii pe litoralul bulgar, la Varna. Sprijinul promis nu a sosit, bătălia a fost pierdută, regele însuşi pierind eroic pe câmpul de luptă. A urmat singura perioadă de interregn din istoria Ungariei, iar Hunyadi János a fost ales guvernator al ţării (1446-1452). Peste câţiva ani Mohamed al II-lea cuceritorul îşi porni 150 de mii de oşteni către nord, împotriva Ungariei. Fu asediată cheia liniei de apărare a ţării, Belgradul (Nándorfehérvár), apărat de o garnizoană alcătuită doar din 5 mii de oşteni. Papa a proclamat o cruciadă, iar oamenii, îndemnaţi de călugărul franciscan Kapisztrán János (Giovanni Capistrano) au venit cu miile în tabără. Se adună o oştire de cca. 50 de mii de suflete, majoritatea cărora însă nu era instruită milităriceşte. Prin forţarea lanţului de corăbii turceşti ce bloca linia Dunării, Hunyadi reuşi să introducă în cetate trupele de ajutor. Atacul decisiv turcesc s-a declanşat la 21 iulie 1456, apărătorii fiind stăpâni la un moment dat doar pe incinta interioară, ba chiar şi acolo se arborase de-acum un tui, când, printr-un gest de suprem sacrificiu, Dugovnici Titus l-a smuls de acolo, târând cu sine în adânc şi pe stegarul turc. După o luptă acerbă, inamicul a fost îndepărtat din cetate, iar în ziua următoare 35
