Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
III. Feudalimsul dezvoltat
la urmă reuşi să obţină titlul de împărat, fără a putea să-şi încropească o putere veritabilă: abilitatea sa politică incontestabilă a fost pusă la încercare în Cehia de războaiele husite, iar în Ungaria de împotrivirea oligarhiei. Spre sfârşitul domniei sale a izbucnit în Transilvania răscoala ţărănească a lui Budai Nagy Antal, sfidare ce a îndemnat la alianţă grupurile dominante din Ardeal: nobilimea maghiară, fruntaşii secuiilor şi patriciatul săsesc (Unio Trium Nationum, 1437). Răscoala iobagilor unguri şi români (influenţaţi şi de ideile husite) năzuia spre libera dezvoltare a ţărănimii dar a fost înfrântă. Preponderenţa puterii ligilor senioriale zădărnicea autonomizarea politică a micii nobilimi. Ce-i drept, din punct de vedere juridic toţi nobilii erau egali, în realitate însă cei cu domenii mai modeste căutau ocrotirea celor mari, însoţindu-i pe aceştia cu ocazia campaniilor militare, îndeplinind diferite însărcinări, aranjând treburile lor curente, iar în schimb latifundiarul îi ocrotea împotriva samavolniciilor altor potentaţi. Nobilii fără posesiuni ori cu moşii ce nu le asigurau o existenţă independentă căutau adăpost în cetăţile magnaţilor activând ca ispravnici, sau ca pârcălabi ai acestora, şi le acordau respectul cuvenit stăpânului care le asigura traiul. Acest tip de legătură, oarecum analogă relaţiilor feudale apusene, este un specific al evoluţiei sociale din Ungaria. Potrivit acestei relaţii micul nobil ţinea de “familia” concepută în sens mai larg a unui magnat, devenind FAMILIARUL lui. Această legătură de nuanţă familială era uneori moştenită din tată-n fiu de-alungul unui secol, dar pentru că marii latifundiari se schimbau aproape din generaţie în generaţie, familiarii eliberaţi erau nevoiţi să-şi caute alt stăpân. Totuşi, datorită în primul rând numărului său mare şi forţei sale militare, nobilimea de rând — înzestrată cu drepturi politice identice — nu era un element neglijabil în cumpăna puterii. Dacă un oligarh cu avere mare izbutea să atragă de partea sa grosul nobilimii de rând, putea nutri speranţe chiar în ascensiunea către coroană (Matia I.). Problemele marii politici se dezbăteau în dietele ce încep să se regularizeze în această vreme. Aici putea participa orice nobil, uneori aceştia sosind într-adevăr în masă, dar numai atunci când oligarhii îşi 33
