Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
XII. Perioada socilaismului de tip sovietic
în 1987 drept mişcare spirituală relativ neînchegată, s-a constituit în asociaţie în toamna anului 1988. Deoarece nu s-a autodefinit drept formaţiune politică, ci se considera organizaţie socială menită să recuze deopotrivă opoziţionismul şi guverenamentalismul, oricine — chiar şi membrii unicului partid de atunci — putea să-şi asume calitatea de membru. în noiembrie 1988 mişcarea opoziţiei radicale s-a constituit în partid poliţe legal sub denumirea de UNIUNEA DEMOCRAŢILOR LIBERI (Szabad Demokraták Szövetsége ), revendicând făţiş schimbarea de regim. Pe scena politică apăru o a treia forţă nouă, UNIUNEA TINERILOR DEMOCRAŢI (Fiatal Demokraták Szövetsége). La începutul anului 1989 s-au reînfiinţat rând pe rând partidele politice din perioada 1945-1948: PARTIDUL MICILOR AGRARIENI (Kisgazdapárt), PARTIDUL POPULAR DEMOCRAT-CREŞTIN (Kereszténydemokrata Néppárt), PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT (Szociáldemokrata Párt). P.S.M.U. era în dezavantaj, dar — prin reformiştii din rândurile sale — a încercat să rămână în pas cu evenimentele. La sfârşitul lunii ianuarie a anului 1989 Pozsgay Imre, cunoscut politician reformist, aflat la apogeul popularităţii sale, face o afirmaţie de importanţă extraordinară: comisia desemnată de partidul său pentru clarificarea proceselor istorice a constatat că în 1956, în Ungaria nu a avut loc o contrarevoluţie, ci o INSURECŢIE POPULARĂ (népfelkelés). în fond, enunţul punea sub semnul întrebării legitimitatea regimului, deoarece regimul Kádár, ajuns la putere prin înăbuşirea insurecţiei populare, nu mai putea să afirme că guvernează “în numele poporului”. Peste câteva zile P.S.M.U. va trage concluziile de rigoare, anunţând că recunoaşte sistemul politic pluripartit. Majoritatea membrilor comitetului central, care luaseră această decizie, îşi zicea, fireşte, că de-acum va dirija funcţionarea mecanismului parlamentar dimpreună cu câteva partide aliate, permiţând chiar şi accesul câtorva opoziţionişti. Peste câteva luni se învedera însă, că nici o'construcţie intermediară nu reprezintă vreo realitate practică. 141
