Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

XII. Perioada socilaismului de tip sovietic

János, se formase o nouă corporaţie care se autointitula guvern muncitoresc-ţărănesc revoluţionar şi care chemase în ajutor trupele sovietice. Peste zece zile înceta orice rezistenţă armată. Pe maghiari luptele i-au costat 2500 vieţi omeneşti.

în cursul lunilor noiembrie şi decembrie s-au desfăşurat, mai ales în capitală, greve politice împotriva guvernului. Prin interzicerea organizaţiilor muncitoreşti, prin internări, prin instituirea stării de asediu guvernul a reuşit, până la sfârşitul anului, să frângă şi această formă a rezistenţei. Forurile de protest ale intelectualităţii, printre care Uniunea Scriitorilor, au fost interzise.

Până la finele anului, aproximativ 200.000 de oameni au părăsit ţara, marea lor majoritate optând pentru emigrarea definitivă.

PERIOADA CONSOLIDĂRII (1957-1967)

Partidul reorganizat şi noua putere guvernamentală propovăduiau lupta politică pe două fronturi: împotriva dogmatismului, adică a politicii de tip stalinist, şi împotriva revizionismului, a ideilor independentiste de tip iugoslav. Considerând că evenimentele desfăşurate fuseseră contrarevoluţionare, îi etichetau pe participanţi nu drept devianţi, ci drept duşmani, şi îi pedepseau cu o aspră reprimandă. Fostul prim-ministru Nagy Imre, dimpreună cu câţiva adepţi ai săi a fost condamnat la moarte şi executat în 1958. Numărul executaţilor de atunci depăşeşte cifra de 400; se poate considera deci, că represiunea de după 1956 a fost cel mai mare val de teroare din istoria Ungariei. Mai puţin drastic, dar totuşi au fost traşi la răspundere şi câţiva dintre conducătorii compromişi ai anilor anteriori. S-a continuat în schimb reabilitarea celor căzuţi victimă a ilegalităţilor comise înainte de 1956 (bine-nţeles numai dacă erau comunişti), declarându-se în 1962, că şirul acestora se încheiase. în 1963*a fost decretată o largă amnistie în favoarea participanţilor la

132