Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
I. Preistoria Maghiară
în triburi, apoi în uniune tribală, cunoscând şi prima perioadă de dependenţă politică. Suzeranitatea onoguro-turcică, respectiv osmoza etnică parţială a dus la răspândirea în rândurile străinilor a denumirii de onoguri (unguri, hungarus), utilizată în trecut şi în prezent pentru desemnarea maghiarilor. Dominaţia turcică a fost urmată de o suzeranitate a cazaţilor înrudiţi cu aceştia, ei au servit drept model în organizarea uniunii tribale ungureşti (puterea centrală împărţită între doi conducători). în juruî anului 750 ungurii sosesc în Levedia aflată între Don şi Marea Azov. Acesta-i locul unde ne poartă şi firul tradiţiei populare cu privire la descălecat: legenda lui Hunor şi Magor. Peste câteva decenii masa maghiară migrează mai departe către apus, în secolul IX îi găsim între Nipru şi Nistru, în ţinutul numit Etelköz (“locul dintre ape”), această deplasare însemnând totodată şi desprinderea din imperiul cazărilor, în 830. Cele şapte triburi maghiare şi cele trei triburi cabarice care li s-au ataşat îşi aleg conducători comuni. Societatea militară seminomadă va deveni astfel un factor politic de sine stătător în viaţa popoarelor stepei. Sub comanda conducătorului principal (kende) Levéd şi a secundantului său (gyula) Álmos, pătura militară conducătoare a ungurilor, în urma diferitelor alianţe politice, se angajează uneori în campanii militare duse la mare distanţă. în 839 şi în 862 războinicii călări maghiari apar la Dunărea de Jos respectiv în Bazinul Carpatic. în 894, pecenegii — alungaţi din sălaşurile lor de către uzii înfrânţi de iranieni — ajung în teritoriul Etelköz. în situaţia ameninţătoare căpeteniile sunt constrânse să abdice: urmaşul lui Levéd a devenit Kurszán, iar Álmos i-a predat puterea fiului său Árpád. în 895 acesta din urmă, îndemnat de bizantini, porneşte campania împotriva Bazinului Carpatic, atacând zonele de frontieră de pe Tisa. Pare verosimil ca această campanie să fi fost pornită cu intenţia descălecatului, deoarece nici înainte şi nici după ea, Árpád nu s-a angajat în vreo incursiune militară. Descălecatul programat s-a produs totuşi sub forma unui refugiu: pecenegii — la îndemnul bulgarilor — i-au atacat pe cei rămaşi acasă, iar aceştia, neavând altă dirdcţie de ales pentru a se salva decât calea apusului, au năvălit prin 12
