Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
IX. Epoca dualismului
excepţionale, în parlamentul de dincoace de Leita, erau reprezentate numai partidele politice maghiare, naţionalităţile neputându-se afirma deloc. Concomitent însă, odată cu trecerea anilor, a început şi evoluţia burgheză a naţionalităţilor, în sânul cărora s-a format o viguroasă pătură burgheză mijlocie, care, ne mai mulţumindu-se cu pasivitatea, a trecut la o politică activă şi, în lipsă de ceva mai bun, informa opinia publică europeană despre situaţia nefavorabilă a minorităţilor. Se simţea că loialitatea politică a naţionalităţilor este de-acuma de domeniul trecutului; totuşi guvernele ungare continuau să trateze problema naţională cu nepăsare (dar am exagera etichetând această politică drept una opresivă). Chiar în partidele opoziţiei, insistenţa în vederea concilierii cu naţionalităţile a rămas în minoritate. Prăpastia dintre mişcarea de suprafaţă din viaţa politică şi starea de reală tensiune a societăţii devenea tot mai adâncă. Disputele din parlament erau dominate de controverse din domeniul dreptului public. Problema armatei a devenit subiect de discuţie aproape permanent. Guvernele au fost nevoite să supună iar şi iar la vot cheltuielile alocate dezvoltării armatei, opoziţia solicitând în schimb concesii de ordin naţional, ca de exemplu introducerea comenzilor,în limba maghiară la regimentele ungureşti, sau cel puţin posibilitatea de a se presta examenul de ofiţer în limba maghiară, ori folosirea culorilor naţionale pentru canaful săbiei ofiţereşti, şi aşa mai departe. Monarhul însă refuza orice concesie de acest fel, drept care opoziţia zădărnicea adoptarea legilor, aplicând obstrucţia şi tactica vorbăriei infinite. Discuţiile sterpe asupra armatei suscitau sentimentul naţional şi au pricinuit căderea mai multor guverne, dar n-au izbutit să eclipseze nicicând disputa parlamentară legată de pactul economic ce trebuia reînnoit din zece în zece ani, în aceasta fiind direct interesaţi materialiceşte mari proprietari şi industriaşi. Interesele naţionalităţilor, ale ţărănimii şi muncitorimii n-au putut obţine reprezentanţă în parlament nici măcar după 1900, din cauza censului electoral. Toate forţele progresiste revendicau votul universal, ceea ce a creat o anumită unitate în rândurile lor, iar mai apoi cu opoziţia independentistă — puternică şi în parlament — care 102
