Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
I. Preistoria Maghiară
I. PREISTORIA MAGHIARA începutul istoriei fiecărui popor se pierde în negura vremii. în ce priveşte geneza poporului maghiar, nu ne putem baza decât pe concluziile lingviştilor şi arheologilor: primii susţin că limba maghiară este de origine fino-ugrică, iar cercetările celor din urmă certifică faptul că predecesorii noştri, în marea lor majoritate, au aparţinut rasei umane europoide. Descoperirile arheologice în sine nu pot fi însă considerate identice cu diverse grupuri de popoare ori etnii. Asemenea tuturor popoarelor, şi cel maghiar s-a născut de-alungul mileniilor din contopirea nenumăratelor triburi, categorii etni’ce, seminţii. Iată de ce nu putem trasa nici conturul perfect al unei “ţări de baştină”, deşi această expresie o folosim şi astăzi, când ne referim la spaţiul în care a avut loc formarea - etnogeneza - poporului maghiar. Urmele cele mai îndepărtate ne duc în epoca străveche, în mileniile dintre anii 10.000 si 4.000 î.e.n., în “tara de baştină” din zona munţilor Uráli. Această localizare este doar aproximativă: Urálii se află în centrul spaţiului euro-asiatic. înălţimea relativ mică a acestui lanţ tectonic îi înlesneşte trecerea, drept care el nu a constituit niciodată o limită între civilizaţii, zona Uralilor apărând astfel ca spaţiu foarte probabil al desfăşurării celei mai îndepărtate etape înregistrabile a etnogenezei. Există însă şi ipoteza care plasează “ţara de baştină” în Asia Centrală, în preajma lacului Arai, ori în partea apuseană a Siberiei. în jurul anului 4.000 î.e.n. această comunitate uraliană se dezmembrează, iar grupurile etnice fino-ugrice desprinse din ea se vor stabili la vest de Uráli, la nord şi la sud de confluenţa râurilor Volga şi Kama. în mileniul al III-lea şi al II-lea ungurii îşi continuă modul de viaţă preponderent de culegători, bazat pe o economie naturală. Situarea aşezărilor din această perioadă în apropierea râurilor, precum şi analiza lexicului fino-ugric ne sugerează că pescuitul a constituit ocupaţia de bază, la care s-a mai adăugat vânătoarea şi culesul. în condiţiile eneoliticului ce a succedat epocii neolitice, 9
