Antal G. László: Situaţia minorităţii etnice maghiare în România - Múzeumi füzetek 6. (Székelyudvarhely, 1993)

mutaţi în cartiere de blocuri din aşa numitele centre agro-industriale. Realizarea integrală a planului schiţat mai sus e o absurditate evidentă, dar pe baza pregătirilor din 1987 pare justificată teama cu care minorităţile privesc vasta acţiune de „modernizare” a provinciei, căci aceasta va afecta în final în cea mai mare parte satele lor, lichidînd o serie de localităţi în care ei mai locuiesc sporadic şi transformînd în diaspora blocurile etnice pînă acum intacte. încă în vara anului 1987 s-a publicat lista celor 21 de sate din judeţul Cluj, cu o populaţie maghiară în proporţie de cca. 25%, ce urmează să fie transformate în centre agro-industriale în prima fază a sistematizării. între ele găsim mai toate localităţile consistent locuite de maghiari din zona respectivă. După anunţul oficial din Scînteia (4 martie 1988) vastul program, sau „politica buldozerelor” cum i se mai spune, preocupă şi larga opinie internaţională, înţelegînd aici şi organisme de importanţa Parlamentului European sau UNESCO.

— Asuprirea cultelor minoritare

Cultele minorităţilor suferă o dublă asuprire. Politica de intoleranţă religioasă a regimului vizează orice credincios, astfel — în principiu — şi pe români. (Biserica oficială ortodoxă română — chiar împotriva voinţei credincioşilor — acceptă însă colaborarea necondiţionată cu regimul. Drept recompensă şi-a putut menţine mănăstirile, beneficiind totodată şi de o vastă reţea de instituţii, de presă proprie şi de posibilitatea întreţinerii unor intense relaţii internaţionale.) Pe lîngă antagonismele tradiţionale (pentru statul român cultele creştine apusene de pe teritoriul său au fost întot-deauna corpuri străine) poziţia faţă de cultele minorităţilor e determinată şi de faptul că aceste comunităţi, sprijinindu-se pe autonomia lor internă — care este încă o realitate, însă cu specific şi pondere diferite de la o comunitate la alta — au devenit ultimele opozante fireşti şi instituţional organizate ale politicii exclusivismului naţional şi omogenizării sociale.

Numărul romano-catolicilor maghiari se apropie de un milion. Reformaţii numără 730.000, unitarienii 70.000 credincioşi. Evanghelicii (luteranii) maghiari, care la Cluj au episcopie separată, sínt în jur de 30.000. Potrivit unor estimări provenind din surse ecleziastice, alte culte protestante cuprind în total cca. 90.000 de maghiari. Prin urmare evidenţele, respectiv estimările indică existenţa a peste două milioane de credincioşi maghiari. (Pentru alte date statistice referitoare la diferitele culte a se vedea Anexa, tabelele 12—16.

Romano-catolicii maghiari din Transilvania şi din „părţile” alipite acesteia (Partium) sínt organizaţi în patru dieceze: Alba-Iulia şi Oradea, înfiinţate în secolul al XI-lea, dieceza de Sătmar, devenită autonomă în secolul al XVIII-lea, şi cea de Timişoara, desprinsă în 1923 din dieceza de Cenad, teritoriul căreia fusese împărţit în 1918 între Ungaria şi România. Statul român, după ce în 1948 a denunţat concordatul înclheiat cu Scaunul Papal, şi-a creat o lege a cultelor, pe baza căreia recunoaşte doar episcopia de Alba-Iulia. (Potrivit paragrafului 2 din articolul 22 al legii 177/1948, pentru organizarea unei dieceze sau superintendenţe sínt necesari cel puţin 750.000 credincioşi. Să nu uităm însă, că numărul credincioşilor diecezei de Iaşi

23