Antal G. László: Situaţia minorităţii etnice maghiare în România - Múzeumi füzetek 6. (Székelyudvarhely, 1993)
Múzeumi füzetek din România. (în această ordine de idei nu ne putem referi la germani, deoarece după 1945, timp de aproape un deceniu, această minoritate a fost frustrată de drepturile sale politice.) Astfel organizaţiile maghiare de stînga, ce-şi făceau loc pe scena politică, avînd şi o reală bază de masă, au devenit aliaţii Partidului Comunist Român în lupta pentru putere. Aceasta, pentru că în situaţia creată maghiarii puteau spera doar din partea social-democraţilor şi comuniştilor că prin impunerea principiilor internaţionaliste la care au aderat, vor sprijini integrarea lor democratică în noua structură de stat a României. Aşa se explică şi intrarea în P.C.R. a multor maghiari. Dar odată cu consolidarea regimului, pentru conducătorii P.C.R. alianţa cu minorităţile a devenit inutilă şi s-a trecut la lichidarea ei. întronarea naţionalismului ca linie politică autocrată se leagă de legitimizarea regimului totalitar. în România, pentru oricare regim ce privează societatea de decizii politice, e cît se poate de convenabilă menţinerea conflictelor tradiţionale — în primul rînd al celui româno—maghiar — pentru ca, la nevoie, o platformă axată pe exclusivismul naţional să poată constitui baza consensului populaţiei majoritare. în acest scop un regim centralizat în mod excesiv poate face uz de toate mijloacele de guvernare, începînd cu administraţia, continuînd cu politica economică şi culturală şi terminînd cu politica externă şi diplomaţia. Motorul menţinerii regimului puterii a fost industrializarea forjată a ţării. Propaganda afişa programul de lichidare a înapoierii structurale, care în sine ar fi fost un scop lăudabil. La baza strategiei realizării au stat însă o concepţie exclusiv cantitativă şi metodele voluntariste. Rezultatul a fost o transformare a structurii ocupaţiilor (cf. Anexa, tabelul 11.), pe de o parte prin începutul egalizării dintre provinciile istorice, giganticele construcţii de oraşe, dar fără o societate urbanizată, pe de alta prin decăderea spaţiului transilvan aflat anterior la un nivel superior al culturii şi civilizaţiei. Toate acestea puteau fi duse la capăt prin politica de industrializare ce neglija orice raţionament economic, aruncînd povara economică şi umană astfel rezultată, ce punea în pericol însăşi capacitatea de funcţionare a economiei naţionale, în spatele agriculturii şi a satului. Un aspect social negativ, definitoriu din punct de vedere politic, este faptul că prin mutarea la oraş a milioanelor de oameni rupţi artificial de agricultură, regimul a creat o masă umană devenită străină, dezrădăcinată în propria ţară, şi care în lipsa unor organizaţii muncitoreşti autonome şi a instituţiilor culturale aferente, vegetează fără a-şi găsi un rost. Disensiunile cauzate de această politică agresivă de colonizare crează un spaţiu mai larg ca oricînd unor manevre de învrăjbire naţională, dînd pînă la urmă mînă liberă exercitării nestingherite a unei politici antipopulare. Pentru naţiunea română, frustrată de comunităţile sale tradiţionale, de rădăcinile sale şi de trecutul ei, şi oprimată economic prin procesele mai sus semnalate — mai ales datorită pretenţiilor specifice ce emanau din particularităţile ei religioase, culturale şi cutumiale — minoritatea naţională, autonomă în aparenţă, nu putea constitui un partener, ci doar un duşman, iar la nevoie, prin manipulaţiile puterii, un (ap ispăşitor. Şi anume pentru că minoritatea naţională „vrea mereu să obţină tot mai mult”, 10
