Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 20. (Székelyudvarhely, 2020)

Focht Anna: Gorka Géza padlóváza restaurálása

Materiale folosite pentru completarea lucrărilor de sculptură în fildeş

Mária Emília Szabóné Szilágyi

Putem vorbi despre folosirea colţilor deja în epoca preistoriei. Strămoşii noştri care vânau, locuiau în peşteri, foloseau colţii nu numai ca obiecte utilitare, instrumente, arme, podoabe, dar şi ca material pentru realizarea de sculpturi.1 Găsim obiectele, statuetele, decoraţiile din fildeş deja în Egiptul antic, la greci, la romani, aproape în toate epocile civilizaţiei occidentale, din vremea paleocreştină până-n vremurile modeme, peste tot: în Asia, în Orientul Apropiat, în America de Nord. Atât prelucrarea, cât şi utilizarea lor este foarte variată. La început se şlefuia, se zgâria, se dăltuia, găurea, ardea, colora, mai târziu se tăia cu fierăstrăul, se strunjea şi se şi vopsea. A fost folosit singur sau ca ornament, de exemplu, pe mobilă, cutii, acoperăminte, dar şi împreună cu alte materiale.

Pentru colţii de elefant în general se foloseşte denumirea de fildeş (în engleză ivory, în germană Elfenbein, în maghiară elefántcsont); în aceste două limbi din urmă denumirea însemnând ”os de elefant”), termen întâlnit deseori şi în literatura de specialitate. Cuvântul duce însă în eroare, deoarece acest ”os de elefant” de fapt nu este os, ci este colţul animalului, pe de altă parte se foloseşte cel mai des ca un termen generic1 2, cu sensul de materie primă pentru obiecte de artă executate din materiale naturale de origine animală sau vegetală cu aspect similar3 fildeşului, şi rareori este vorba într-adevăr de colţii elefantului.

Structura şi trăsăturile fildeşului

Colţul elefantului4 nu are rădăcină, nu are măduvă, nici vase de sânge, fiindcă nu este os, ci este dintele canin modificat al animalului. învelişul său, de culoare gălbui-brună, este un strat dur de cement, având grosimea de 3-4 mm. în interior de obicei este alb, ori de culoarea untului, dar poate fi de o nuanţă verzuie, translucidă, ori uşor rozulie. La formarea colţului se creează un strat de smalţ, şi această teacă este umplută cu dentină, substanţa

1 Cele mai vechi statuete realizate din ’’fildeş” - de fapt din colţi de mamut - găsite vreodată provin din cele şase peşteri de la Schwäbische Alb din Germania. Vârsta lor se apreciază a fi de 28-40 de mii de ani. Elaborarea fină a figurilor trădează cunoştinţe tehnice de nivel înalt. Despre locurile de aflare şi despre obiecte vezi: https://welt-kultursprung.de/. Peşterile au fost incluse pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. https://www.urmu.de/de/Home.

2 Sculptorul József Diner-Dénes a definit de asemenea sculptura în fildeş ca un termen generic. Diener-Dénes 1905. p. 55.

3 Eventual numesc şi animalul, de ex. mamut ivory, Mammut Elfenbein, etc.

4 Elefant african (Laxodonta africana) şi elefant asiatic (Elephas maximus).

dintelui, care creşte din interior către exterior, formând conuri de creştere. Dentina este un ţesut conjunctiv (fibrös) mineralizat, cu o masă organică constând din proteine colagene. Are la mijloc o cavitate pulpară de formă conică cu dimensiuni scăzând către vârful colţului. Pulpa aflată în interior constă din nervi şi celule bogate în sânge. Pulpa poate ocupa partea colţului întinsă de la o treime la două treimi. Pe toată durata vieţii animalului, aici se formează dentina (foto 7). Pe parcursul vieţii elefantului, colţii îi cresc continuu, se caracterizează printr-un inel de creştere, ceea ce nu se confundă cu inelul anual, dar arată totuşi, în depuneri, schimbările prin care a trecut animalul. La vârful dintelui tânăr se găseşte un strat de grăsime, care se toceşte repede. Colţul de elefant are în medie 42,3% material organic şi 57,7% material anorganic. Partea anorganică constă într-o proporţie de cca 80% din carbonat-apatită5, adică dahlită, cristale mărunte de lungime de 2,5-200 nm, iar 20% constă din săruri anorganice (fosfat de magneziu, carbonat de calciu şi diferite fluoruri). în proporţie mică conţine clor, sodiu şi potasiu. Locul acestor elemente în dentină încă nu a fost clarificat. Partea organică constă mai ales din proteină de schelet de colagen, micro-polizaharide şi elastină şi o mică parte de grăsimi şi apă.6

Culoarea şi structura fildeşului depinde de felul, vârsta, sexul animalului, de calitatea dintelui, de alimentaţie şi de clima locului. Duritatea sa, pe scara Mohs este 2-2,5, structura sa este densă, 1,8-1,9 g/cm3. în secţiune transversală se pot observa aşa-zise linii Schreger, care se întretaie, partea mai albă şi mai densă alternează cu părţile mai închise la culoare, mai moi, acestea dându-i desenul caracteristic. Liniile Schreger închid unghiurile Schreger, care apar în două forme. Unghiurile interioare se deschid către zona interioară (medială), iar unghiurile exterioare sunt deschise către zona exterioară (laterală) a colţului.

Pe secţiune se poate vedea în mod evident unghiul Schreger7, aflat în apropiere de suprafaţa exterioară a fildeşului, închis de liniile Schreger, deschis către cavitatea pulpară, care în cazul elefantului închide, în mod carac-5 Formula generală a carbonatului de apatită (fosfatului de calciu carbonatat): Ca|0(PO4)6(CO3)H2O.

6 Thiel 2002. p. 94., Fischer - Parks - Mannhart 2019. p. 2.

7 Numim unghi Schreger unghiul format de liniile observabile (linii Schreger) în desenul caracteristic al secţiunii colţilor de mamut şi de elefant. Despre localizarea liniilor şi măsurarea unghiurilor Schreger vezi mai amplu: Espinoza - Mann 1999. pp. 10-11.

186