Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 19. (Székelyudvarhely, 2019)
Pápay Kornélia: Beszámoló a műtárgyak esztétikai szempontból zavaró szőrmehiányainak pótlására tett kísérlet tapasztalatairól
Reconstrucţia unor creaţii de artă plastică prin tehnica mozaicului Brigitta Mária Kürtösi Nu arareori se întâmplă ca o lucrare de artă plastică să sufere deja în perioada imediat următoare creaţiei sale asemenea deteriorări, încât nu îşi poate îndeplini din cauze tehnice sau de altă natură, ce pot fi atribuite mediului înconjurător, rolul ce i-a fost destinat iniţial, sau integritatea sa să fie pusă în pericol în scurt timp în condiţiile date. Despre aceste opere de artă putem spune că practic ele au devenit nerestaurabile încă din perioada creaţiei lor sau pur şi simplu s-a hotărât, în vederea realizării unor soluţii care să reziste în timp, executarea unor copii în tehnica mozaicului. Sunt afectate în primul rând creaţiile la scară arhitecturală, realizate prin tehnici diferite, cum ar fi basoreliefuri metalice de faţadă, fresce, tablouri pictate pe panouri de lemn. Care sunt cazurile şi în ce măsură se potriveşte tehnica în care este realizat mozaicul în chestiune caracterului operei originale? Cum ne putem raporta la aceste creaţii, despre care ne putem forma o imagine falsă, iluzorie, chiar dacă pare plină de bravură, dacă nu cunoaştem istoria lor. Tehnica mozaicului este o tehnică cunoscută şi apreciată încă din cele mai vechi timpuri, folosită îndeosebi pentru decorarea clădirilor. Perioada antichităţii şi cea a evului mediu sunt caracterizate de pardoseli de mozaic, de mozaicuri care împodobesc pereţi şi bolţi, dar există şi creaţii artistice mobile realizate prin această tehnică (icoane din mozaic), chiar dacă nu în număr foarte mare. Perioada de glorie a mozaicurilor murale o putem situa poate în epoca bizantină, de aici provin exemplele cele mai frumoase, mai caracteristice ale acestei tehnici, în ceea ce priveşte scopul şi modalitatea realizării lor, acestea fiind nişte aspecte esenţiale ale mozaicurilor. în fond, esenţa mozaicului constă în asamblarea unor elemente mărunte, în materialitate, textură, modalitate de aşezare artistică, personalitate. Tocmai aceste caracteristici s-au pierdut în epocile următoare, respectiv ţinta lor s-a modificat puternic. Rolul reconstrucţiilor şi copiilor' Din cele mai vechi timpuri au fost realizate copii. Cel puţin tot de atunci au fost puse în discuţie ţinta, rolul, soarta, 1 Kürtösi 2016. pp. 6-7. însemnătatea lor. Motivele pentru care au fost executate sunt diferite, la fel ca şi materialele folosite şi calitatea execuţiei. Realizarea unei copii serveşte la o mai bună înţelegere, la învăţarea meşteşugului, la prezentarea şi cunoaşterea lucrării, la păstrarea continuităţii, dar chiar şi la multiplicarea lucrării, la accentuarea însemnătăţii acesteia, şi nu în ultimul rând la protejarea originalului. Există culturi în care originalitatea nu este dată de material, ci de menţinerea spiritului şi strădania spre plenitudine. într-o asemenea situaţie, restaurarea capătă şi ea un alt sens, iar conservarea nici măcar nu mai este un criteriu. „Până şi din cea mai perfectă reproducere posibilă lipseşte ceva: Aici şi Acum-ul creaţiei artistice —prezenţa ei unică în locul unde se află. Dar tocmai această prezenţă unică a oferit suportul pentru istoria căreia i s-a supus în cursul existenţei sale. Din aceasta fac parte schimbările suferite în structura sa fizică de-a lungul anilor, precum şi modificările survenite în relaţiile de proprietate referitoare la ea. Urmele primelor pot fi descoperite doar prin asemenea analize chimice sau fizice, ce nu potfi executate pe o reproducere, iar în ceea ce priveşte pe cele din urmă, acestea constituie obiectul unei tradiţii care trebuie să pornească de la locul unde se află opera de artă originală. Aici şi Acum-ul operei de artă originale constituie conceptul veracităţii sale. întregul domeniu al veracităţii se sustrage reproductibilităţii din punct de vedere tehnic, şi bineînţeles nu numai tehnic. Veridicitatea unui lucru include tot ceea ce se transmite ca moştenire prin el încă de la crearea sa, începând cu durabilitatea sa materială şi până la mărturia istorică pe care o reprezintă. ”2 „ Problema filozofică a identităţii şi existenţei în timp a obiectelor fizice ne arată, că relaţia dintre original şi copie poate fi definită doar în cazul în care există o funcţie comună relevantă, care să le unească. In lipsa unei asemenea funcţii sau în cazul în care ea este irelevantă, copiile devin autentice şi există în „originalitatea’’ lor. (...) Există trei condiţii ale conceptului de copie: I. cauzalitatea: copia se află într-o relaţie de cauzalitate cu originalul, adică o istorie cauzală determină apariţia ei; 2. asemănarea: între caracteristicile originalului şi ale copiei există o asemănare perceptibilă; 3. diferenţa: în pofida asemănării sale, copia se deosebeşte de original. ' (...) 2 Walter 1969. 176
