Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 19. (Székelyudvarhely, 2019)

Pápay Kornélia: Beszámoló a műtárgyak esztétikai szempontból zavaró szőrmehiányainak pótlására tett kísérlet tapasztalatairól

de ramă şi tăblie. Şipcile vălurite ce decorează mobilierul şi şipcile ornamentale mai simple, folosite ulterior, trebuiau completate în proporţie considerabilă. Pentru restaurare a trebuit să comandăm 8 metri de şipci vălurite7, iar alţi 10 m de şipci ornamentale mai simple le-am produs în atelierul nostru.

Suprafaţa mobilierului era acoperită de un strat gros de lac, de culoare închisă, grosier, care acoperea în mare măsură superba intarsie (foto 10), iar suprafeţele decorate cu intarsie fuseseră ulterior colorate în negru (fig. 11).

în această etapă a restaurării, când a trebuit să decidem soarta peliculei negre ce acoperea tăblia şi intarsia cu crini a tăbliei de scris respectiv a peliculei care încadra câmpurile cu intarsie ce decorau partea de sus a corpurilor dulapului, a avut loc o consultaţie.8

Pe parcursul consultaţiei Ferenc Batári şi-a exprimat părerea cum că suprafeţele colorate nu sunt originale. A argumentat cu ideea că în epoca realizării dulapului de cabinet nu se obişnuia pictarea pe suprafeţe acoperite cu intarsie. A atras atenţia asupra inexactităţilor pictării, şi asupra execuţiei slabe. Kinga Papp a întărit această afirmaţie, din punct de vedere estetic şi al producerii intarsiilor. Totodată am convenit să cercetăm stratul acoperitor/ vemisul mobilierului, în baza probelor prelevate din diferite puncte.9

în baza analizei s-a constatat că materialul colorant al peliculei de culoare neagră poate fi un component inactiv în domeniul infraroşu al spectrului, cum ar fi funinginea. La realizarea vernisului au fost folosite două feluri diferite de răşină, care, în colecţia digitală de spectre seamănă cel mai mult cu următoarele grupe de materiale:

Proba 1. (de pe faţa laterală a dulapului de sus) şi proba

3. (de pe faţa frontală a dulapului de sus): Myrhae, Storax Calani, Traganth Sevantiner Blatter, Türkischer Traganth;

Proba 2. (de pe faţa laterală a dulapului inferior), proba 4. (de pe muchia peretelui lateral al dulapului de sus), proba 5. (de pe faţa interioară a panoului-capac), şi proba 6. (de pe partea superioară a unei cutii rotative): răşini Copal, Oleum Olivarum.

Pentru început mobilierul a fost curăţat de impurităţi cu spuma soluţiei apoase a unui detergent tensioactiv. în continuare am decis, din motive estetice, să îndepărtăm stratul de lac colorat în brun, gros, foarte deteriorat, folosind solvenţi (alcool, Kromofag). îndepărtarea repictărilor ulterioare s-a efectuat pe cale mecanică.

Suprafaţa a fost finisată cu shellac (foto. 12-13).

7 Şipcile vălurite au fost făcute de către Gábor Németh, colaborator al Galeriei Naţionale Ungare.

8 Au participat la consultaţie istoricul de artă Ferenc Batári, şeful colecţiei de mobilă a Muzeului de Arte Aplicate, Petronella Kovács, profesor conducător de temă, András Morgós, şeful Departamentului de restaurare al Muzeului Naţional Ungar, profesorul de specialitate Kinga Papp, restauratori diplomaţi de mobilier de lemn şi restauratorul György Németh.

9 Cercetarea a fost efectuată de către dr. Tamás Gál, specialist în cadrul Institutului de Cercetări Criminalistice, prin metoda spectroscopiei în infraroşu cu transformată Fourier, în baza a 6 probe în formă de pulbere ce i s-au pus la dispoziţie.

Lada de documente a familiei Daniel-Bíró

Dacă în legătură cu provenienţa dulapului de cabinet10 11 aflat la Muzeul de Arte Aplicate nu dispunem de nicio informaţie, ”Dulapul ornamental al familiei DanieT'1' dispune de o provenienţă excelentă. Savantul custode al Muzeului Naţional Secuiesc Géza Nagy publicase în 1891, în buletinul muzeului redactat de el, istoria amănunţită a piesei intrată în colecţia muzeului în 31 septembrie 1879, ca donaţie a Emiliei Csereyné Zathureczky.12

Faimosul obiect de mobilier apare ulterior cu denumirea ”Lada de documente a familiei Daniel-Bíró", în ”Lista recapitulativă a obiectelor distruse ”‘3, întocmită de János Herepei, fostul director al Muzeului Naţional Secuiesc, în legătură cu transportarea în timpul războiului ’’spre salvare” a materialului muzeului, proces îndelungat şi cu multe vicisitudini, terminat din păcate într-un mod nefericit.14

10 Obiectul a fost identificat pe cartonul de inventar de către Ferenc Batári ca şi dulap de cabinet. Provenienţă: maghiară, 1705; procurare: material depozitat neinventariat. Lăţime: 100 cm; adâncime: 56 cm; înălţime (dulap de cabinet) 47 cm, (dulap scund) 73 cm. In evidenţa datelor Muzeului de Arte Aplicate obiectul apare cu denumirea ’’dulap de cabinet (dulap-masă)”, şi are nr.inv.: 95.243.1.

11 Jurnalul de intrări al Muzeului Naţional Secuiesc, Daniel család dísz szekrénye (Dulapul decorativ al familiei Daniel), nr. inv. 16/1879.

12 „Printre vechile piese de mobilier menţionăm pe primul loc acel dulap din secolul trecut, decorativ, cu ascunzişuri, pe care doamna Cserey, văduva lui János Cserey a procurat-o in 1879 de la dl. Gyula Zathureczky pentru muzeu. Dulapul constă dintr-o ladă pătrată prevăzută cu numeroase sertare, cu două aripi care se deschid şi cu un capac; partea exterioară a capacului său este prevăzută cu ferecătură ce formează frunziş stilizat. Iar partea interioară este decorată cu inserţie de argint (decoraţia ce lipseşte in alocuri este completată cu plumb şi alamă) şi anume la cele patru colţuri cu câte o lalea; mai spre interior, in mici triunghiuri cu câmpuri negre cu cifrele anului I-7-0-9; în partea sa superioară cu inscripţia: PROSPICIENTE DEO, iar in partea inferioară cu inscripţia: SPE/FIDE/ ET! CHAR1TA TE, într-un pătrat la fel cu câmp negru în dreapta - considerat heraldic - blazonul familiei Biró*din Mărtiniş, în stânga blazonul familiei Daniel din Vărghiş, încadrate într-o cunună. Dedus din aceste două blazoane dulapul a fost făcut pentru Sámuel Biró din Mărtiniş şi soţia lui, Klára Daniel din Vărghiş, si anume la Cluj, conform tradiţiei; mai târziu dulapul a ajuns în posesia văduvei Ragályiné născută Borbála Daniel, care l-a dărui în 1816 lui István Zathureczky, moştenit apoi de către Gyula Zathureczky. " Nagy 1891. pp. 76-77. (Citatul a fost adus la cunoştinţa autorului de către bibliotecarul Hunor Boér şi doamna Dr. Enikő Szőcsné Gazda, angajaţii Muzeului Naţional Secuiesc).

13 Lista recapitulativă a obiectelor distruse (Keszthely, 4 mai 1947.), Sas 2006. p. 203.

14 Istoricul literar şi de artă Péter Sas a publicat documentele şi memoriile ce ne stau la dispoziţie legat de materialul muzeistic anihilat în condiţii tragice, în baza cărora ni se desfăşoară contextul evenimentelor, precum şi rolul real jucat în acestea de către directorul muzeului, János Herepei (1891-1970), târât în noroi ca unic ţap ispăşitor. După pregătirile începute în primăvara anului 1944, pe 2 septembrie, la câteva zile după trecerea României în coaliţia împotriva Axei, a început, sub supravegherea sa, transportarea de la muzeu la gară a lăzilor prevăzute a fi mutate (O parte a lăzilor pregătite pentru a fi luate, din cauza schimbării neaşteptate a situaţiei militare au rămas, spre norocul nostru, în muzeu). Lăzile au sosit în Ungaria, în două tranşe, prin Transilvania de Nord. Prima dată au fost puse în siguranţă în pivniţa Muzeului Balaton, însă în ianuarie 1945, la ordinul comitelui comitatului Zala au fost transportate în Zalaegerszeg, unde, cu tot protestul lui János Herepei, vagonul a fost

140