Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 18. (Székelyudvarhely, 2018)

Mester Éva: Az ólmozott üvegablakok és üvegfestmények rekonstrukciójának kockázatai

ai teatrului, a fost aşezat într-o casetă din tablă”.4 5 Caseta (un tub metalic) conţinea patru liste cu nume, un proces-verbal şi un document de atestare a aşezării „pietrei de încheiere” (cel din urmă este posibil să fi fost introdus ulterior în cutie).

Ceremonialul a constat în discursul primarului, urmat de cele ale lui Hermann Hellmer, József Krubicza şi Károly Somogyi. Apoi fiecare vorbitor a luat pe rând în mână ciocanul ornamentat şi a bătut de trei ori pe învelişul din placă de marmură al locaşului şi a transmis urările de bine după cum urmează:

Cuvintele arhitectului Hermann Hellmer rostite în limba germană: ’’Dumnezeu să protejeze această casă împotriva goliciunii neliniştitoare, ireale.”

Gândurile inspectorului construcţiei József Krubicza: „Muncă şi rezultat”.

In final cele spuse de directorul de teatru Károly Somogyi: „Pentru înflorirea artei teatrale maghiare”."

Caseta din tablă pare să nu fi fost lăsată pentru mult timp în golul podestului. Timpul trecut (o jumătate de oră) între şedinţa generală festivă şi aşezarea casetei nu permitea pregătirea documentelor de atestare finale, ornate, în consecinţă, este posibil să fi fost introduse iniţial doar documente provizorii. Această idee este susţinută şi de datarea mai târzie, la 27 noiembrie, a unei diplome de pergament, care fost aşezată în casetă probabil odată cu schimbarea documentelor provizorii, fără implicarea publicului. Pornind de la afirmaţiile lui Nagy Béla, preocupat de istoria teatrului, conform cărora placa de marmură a fost mişcată în jurul anilor 1920 şi 1948, iar din anii 50, în locul ei se vedea doar o suprafaţă acoperită cu beton, nimeni nu a crezut că „piatra de încheiere” se păstrează în locul original. Astfel a fost o mare surpriză descoperirea casetei cu ocazia lucrărilor de renovare.

Caseta metalică a fost transportată în atelierul de restaurare al Muzeului Ţării Crişurilor (foto 5.). în lipsa atelierului de restaurare hârtie în muzeu, la solicitarea viceprimarului oraşului caseta a fost preluată de atelierul de restaurare al OSZK (Biblioteca Naţională Széchényi). După îndepărtarea capacului tubului metalic au devenit vizibile teancul de documente şi pergamentul rulat în juml acestuia. Capacul cutiei a deteriorat, a şifonat marginea pieselor de hârtie (foto 6—7.).

în urma scoaterii teancului a devenit vizibilă starea de conservare a documentelor. Degradarea a fost cauzată cu mare probabilitate de pătrunderea umidităţii în locaşul în care a fost aşezată caseta, cu ocazia curăţirilor umede ale pardoselii. Tubul metalic a fost executat din placă de fier cositorit şi acoperit cu încă un strat, de culoare argintie, strălucitor. Cilindrul, capacul şi fundul au fost fixate prin lipire.

La zona de îmbinare a capacului cu tubul s-au observat fragmente dintr-un sigiliu. Probabil în urma aşezării per4 Autor necunoscut 1900. p. 8.

5 Autor necunoscut 1900. p. 8.

gamentului în tub, în luna noiembrie, acesta nu a mai fost resigilat (foto 8.).

Tubul a fost căptuşit, cu excepţia zonei capacului, cu o placă de plumb. Această căptuşeală flexibilă pare să fi fost fixată doar local prin lipire, ori deloc, fiind numai înghesuită în tub.

Pergamentul, potrivit descrierii corespondentului din acea epocă: „este un document pictat pe pergament, bogat omăt, destinat să existe veşnic”, însă acesta nu a arătat deloc în felul descris (foto 9.). Documentul a fost realizat pe un suport din pergament gros, de culoare gălbuie şi de calitate inferioară, înălbit cu un strat gros de grund, culoarea albă fiind specifică pergamentelor de calitate superioară, destinate scrierii. Pergamentul a fost împodobit prin aurire şi câteva accente roşii şi galbene. Aurirea a fost efectuată cu o vopsea cu conţinut de cupm, care s-a corodat şi a devenit verde în interiorul tubului metalic. Pe colţurile pergamentului se vedeau urmele piunezelor, aplicate probabil în timpul scrierii, cu scopul de a împiedica înfăşurarea (foto 10.). Pe partea din faţă a pergamentului stratul de grund alb prezenta lipsuri, iar la margini exfolieri. Degradarea a fost cauzată de descompunerea parţială a liantului stratului de grund, care astfel a devenit fragil şi friabil (foto 11.). Exfolierea stratului de gmnd pe alocuri a însemnat şi pierderea scrisului de deasupra (foto

12.). Suprafaţa pergamentului a fost acoperită de un strat gros de mucegai, care a favorizat descompunerea liantului din grund. Pe zonele pictate, culorile au migrat, s-au împrăştiat şi au penetrat pergamentul în grosime împreună cu produşii de coroziune ai stratului de „aur” şi s-au depus pe verso (foto 13.).

Diploma rulată în jurul teancului de documente constituia stratul exterior, aflat în contact direct cu tubul. Versoul acestuia şi-a pierdut aproape în totalitate stratul de gmnd alb. Cu mare probabilitate, după redescoperire, documentul a fost supus mişcărilor repetate (scoaterea şi introducerea în tub), care au condus la frecarea suprafeţei şi la pierderea grundului.

Teancul de documente era compus din patru foi de hârtie îndoite, cu scris doar pe o singură faţă şi din procesul-verbal, alcătuit din şapte perechi de file cu text pe ambele feţe şi legat cu o sfoară tricoloră (de culorile naţionale ale Ungariei). Teancul învelit cu o pereche de foi goale a fost legat cu încă o sfoară tricoloră şi sigilat. Sigiliul roşu din şelac prezintă următoarea inscripţie: Comunitatea Oraşului Oradea (foto 14.). Suporturile de hârtie au fost produse în Fabrica de Hârtie din Diósgyőr şi corespund tipului de hârtie (realizat după standardul nr 2) obţinut la presă manuală, cu folosirea sitei de velină.

Pe suprafaţa documentelor s-a format un strat de depuneri compus din resturi provenite din locaş, din produşii de coroziune ai casetei metalice, din infecţiile de mucegai şi din hârtiile descompuse (foto 15.). Marginile foilor s-au mpt şi rezistenţa lor mecanică a slăbit (foto 16.). Măsurătorile ulterioare au arătat că pH-ul hârtiei a ajuns în domeniu bazic. Acest fenomen putea fi cauzat de pătrunderea apei care a dizolvat compuşi bazici din zidărie. Acest

82