Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 18. (Székelyudvarhely, 2018)
Mester Éva: Az ólmozott üvegablakok és üvegfestmények rekonstrukciójának kockázatai
proprietăţii private, în urma naţionalizărilor, nu au existat fonduri suficiente pentru reabilitarea ferestrelor deteriorate în război. Geamurile sparte prezentau pericol, nu era posibilă păstrarea lor în locuinţe, instituţii sau case de scări, fapt pentru care au ajuns în pivniţele de cărbuni.7 După încetarea, desfiinţarea încălzirii cu lemn şi cărbune fragmentele de ferestre păstrate în pivniţe au ajuns pe stradă cu prilejul curăţeniilor generale. Astfel fragmente valoroase au dispărut pentru totdeauna, devenind definitiv victimele distrugerii. Până la schimbările politice de la începutul anilor 90, despre restaurarea vitraliilor şi a sticlelor decorative păstrate în clădiri, am putut vorbi numai cu reţineri. Cunoaştem doar puţine intervenţii de conservare sau restaurare în care toate demersurile au fost parcurse în ordine. Reparaţiile au fost efectuate în general de muncitori, persoane neautorizate, fără formare profesională, fără cunoştinţe în domeniul eticii de restaurare internaţionale. Autenticitatea unor opere de artă a suferit considerabil în urma modificărilor. De regulă s-a recurs la schimbarea nejustificată a profilelor din plumb, fără a ţine cont de grosimea şinelor, după remontare fiind modificat desenul compoziţiei. Au fost modificate ori îndepărtate platbandele de susţinere care aveau menirea de a asigura stabilitatea panourilor vitrate şi s-a recurs la metode de fixare improvizate. Neprofesionalismul s-a accentuat la completarea elementelor lipsă, tară a ţine cont de nuanţele cromatice originale sau de textura superficială a sticlei'7 Cfoto 11-12.). Neglijarea folosirii culorilor şi a tehnicilor de pictură originale a fost de asemenea în detrimentul autenticităţii la clădirile unde s-au efectuat reconstrucţii parţiale (Budapesta, sector XIV. bul. Ajtósi Dürer, nr. 39. vechiul Institut al Nevăzătorilor, Sala Nádor - reconstrucţia portretului Sfântului Emeric). Atitudinea a fost determinată nu numai de lipsa educaţiei de specialitate dar şi de lipsa materialelor, a sticlei şi a culorilor de pictură adecvate, de bună calitate în ţările aflate sub conducere sovietică, constrânse în regimul CAER. Sticlele plane şi culorile de bună calitate, fabricate în Europa de Vest, au putut fi cumpărate doar cu valută, respectiv, în Ungaria, doar cu acordul Băncii Naţionale Maghiare, obţinut după parcurgerea unui labirint administrativ. Ca urmare, restaurările s-au confruntat cu dispoziţiile internaţionale conform cărora păstrarea valorilor este condiţionată de autenticitate. Noţiunea de autenticitate se referă la acele opere de artă ale căror materie şi tehnici se păstrează în formă nealterată. Reconstrucţii integrale, la acea vreme, s-au realizat numai în cazuri foarte speciale. Este cunoscut faptul că reconstrucţia nu deţine valoare istorică, oricât de ferm ar urmări opera de artă originală în privinţa materialelor şi tehnicilor folosite şi implicit nu face parte integrantă a patrimoniului internaţional; este doar o ilustraţie. 7 Mester 1993. 8 Mester 2001. Riscurile reconstrucţiilor începând cu mijlocul secolului al XX-lea, concepţiile de bază respectiv canonul protecţiei patrimoniului mobil şi imobil este formulat prin recomandările cartelor internaţionale; Carta de la Atena, concepută în 1931, transmite în special principii arhitecturale. Carta de la Veneţia, din 1964, oferă indicaţii privind conservarea şi restaurarea monumentelor istorice şi a ansamblurilor de monumente. Odată cu apropierea de cumpăna mileniului au văzut lumina zilei diferite carte, principii cu privire la ocrotirea monumentelor / operelor de artă din diferite domenii specializate (1994 - Documentul de la Nara despre autenticitate; 1998 — Noua Cartă de le Atena; 2000 - Carta de la Cracovia; recomandările şi hotărârile ICOM, ICOMOS şi ale conferinţelor internaţionale, convenţii, recomandări ale Consiliului European, ONU, UNESCO şi legi, dispoziţii naţionale).9 Din cauza celor prezentate mai sus, recomandările Cartei de la Veneţia au putut fi impuse în Ungaria numai parţial. S-au constatat excepţii foarte rare în care, pornind de la sesizările sferei civile, cu sprijinul autorităţilor competente, a fost posibilă împiedicarea demontării / extragerii unor vitralii colorate, intrate într-un proces de degradare în casele de scări abandonate ale unor clădiri importante din capitală şi cedarea acestora în mâna comerţului / pieţei internaţionale a operelor de artă. în aceste cazuri restaurarea, eventual reconstrucţia operelor de artă a fost posibilă printr-o solidaritate comunitară. Astfel a fost salvat de la împroprietărire vitraliul din Scara Kossuth din palatul Societăţii de Asigurare engleze Gresham, decorat cu portretul celui care i-a dat numele; o operă reprezentativă, de o splendoare cromatică deosebită, realizată din sticlă opalescentă, păstrată în stare lacunară pe parcursul mai multor decenii10 (foto 13.). Restaurarea şi completarea fragmentelor lipsă, respectiv cunoaşterea compoziţiei şi a materialelor folosite a fost posibilă datorită indiciilor oferite de părţile păstrate ”in situ”. A rămas un singur câmp, cel situat sub portret, pentru reconstrucţia căruia nu s-au păstrat dovezi concrete. Drept analogie în acest caz s-a folosit cartonul colorat, păstrat în moştenirea Róth sub denumirea „Gresham A és B lépcsőház 1:10” (Gresham, casa scărilor A şi B 1:10) (foto 14.). Riscul de a greşi, a existat / există, întrucât la opera finită artistul nu a urmărit fidel compoziţia desenată pe carton. Reconstrucţia câmpurilor pierdute a fost uşurată de folosirea materialelor, sticlei păstrare în moştenirea artistului (foto 15.). Modificarea culorilor la cartoanele originale şi riscurile ivite pe parcursul reconstrucţiilor La proiectele realizate în tehnicile acuarela sau tempera, culorile originale pot dispărea sau se pot modifica substanţial, în funcţie de compoziţia lor chimică. O astfel 9 Román 2002. 10 Mester 2012. pp. 172-173. 128
