Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 18. (Székelyudvarhely, 2018)
Mester Éva: Az ólmozott üvegablakok és üvegfestmények rekonstrukciójának kockázatai
bucăţi de hârtie lipite de suprafaţă I reparaţii cu bandă de izolare I reparaţii cu fâşii de hârtie 17 I completări cu hârtie Í rupturi J lipsuri Fig. 8. Releveul deteriorărilor (desen digital realizat de autoare). unesc, atunci în molecula de ulei creşte reţeaua de legături duble conjugate, astfel stratul de ulei se îngălbeneşte, capătă o nuanţă mai închisă. Cum umbrela a stat ani de zile în stare închisă şi la efectele mediului (umiditate, temperatură) stratul de ulei a devenit lipicios, hârtia s-a lipit în mai multe locuri (foto 10.). în mediu umed, în lanţurile moleculare ale uleiului au putut pătrunde şi molecule de apă, stratul de ulei devenind moale şi umflat. în aceste condiţii la efectul luminii, al fluctuării temperaturii şi al particulelor de poluanţi cu conţinut metalic depozitate în suprafaţa lipicioasă, radicalii liberi din lanţuri se pot poziţiona în aşa fel încât să se formeze noi legături între suprafeţele de hârtie separate / independente la origine dar aflate în contact. Când obiectul a fost mânuit, eventual şi deschis, coeziunea din ulei a fost mai puternică decât adeziunea dintre pelicula uleioasă şi hârtie, ceea ce a cauzat rupturi în hârtie - de obicei în formă semicirculară. în cazul în care filele nu s-au lipit, pe suprafaţa acestora s-au fixat depuneri de praf, nisip, alte bucăţele de hârtie etc. Hârtia era rigidă şi casantă, probabil din cauza acidităţii peliculei de protecţie. în urma proceselor de îmbătrânire legăturile încrucişate din structura moleculară a uleiului s-au rupt şi s-au format acizi fragmentari (acid azelaic şi acid carboxilic). în urma modificărilor, solubilitatea uleiului s-a schimbat, pelicula a devenit mai polară şi de aceea mai penetrabilă faţă de apă şi solvenţi. Aciditatea crescândă din pelicula protectoare a contribuit probabil şi la ruperea structurii stabile a lanţurilor de celuloză ale hârtiei, în urma căreia fibrele lungi s-au fărâmiţat, formându-se fisuri, rupturi în hârtie, practic se "spărgea” hârtia, iar la marginile lipsurilor se păstrau doar câteva fibre libere (foto 11.). Alte degradări mecanice au fost cauzate de desprinderea firelor de fixare ale structurii, întrucât spiţele rămase liber puteau străpunge uşor cupola (foto 12.). Pe lângă acestea, proprietarul anterior a încercat repararea degradărilor, însă acestea au dăunat mult aspectului estetic (foto 13.), în vederea conservării piesei, dezacidificarea hârtiei ar fi fost posibilă prin spălare, dar pentru aceasta ar fi fost nevoie de îndepărtarea, în prealabil, a stratului uleios cât-de-cât hidrofob pentru a putea demonta filele de pe structură şi a aplica tratamentul de spălare, filele fiind în acest caz mânuite cu ajutorul unui strat de susţinere adecvat. Uleiul a pătruns adânc între fibre, aproape înglobându-le, de aceea îndepărtarea acestuia ar fi fost posibilă doar provocând daune însemnate. Extragerea substanţei de impregnare ar fi schimbat şi proprietăţile optice ale obiectului, nimicind transparenţa acestuia. Pe deasupra, probabil şi stratul pictural ar fi suferit în urma acestei intervenţii, iar hârtia sensibilă, ar fi fost supusă şi altor deteriorări în timpul desprinderii de pe schelet. Astfel tratamentul chimic ar fi fost discutabil din punct de vedere etic şi imposibil de executat din punct de vedere practic, întrucât s-ar fi distrus mărturii însemnate privind tehnica tradiţională de realizare, în timp ce şi umbrela ar fi suferit daune. Cu toate că neexecutând acest tratament nu am putut stopa îmbătrânirea materialului, în condiţii de păstrare adecvată procesele de descompunere cauzate de aciditatea hârtiei, se pot încetini. în locurile unde substanţa de impregnare s-a îngroşat, devenind lucioasă şi lipicioasă, exista riscul apariţiei unor noi deteriorări. De aceea în aceste locuri a fost necesară subţierea stratului fără a afecta transparenţa suprafeţei. Pregătirea intervenţiilor După cunoaşterea materialelor componente, a tehnicii de realizare şi a stării de conservare, scopul nostru a fost acela de a restabili rezistenţa fizică a umbrelei şi pe cât posibil restaurarea ei pentru a putea fi expusă. Un criteriu important a fost ca proprietarului să i se înapoieze un obiect conservat şi restaurat în aşa fel, încât să fie estetic şi în contralumină. Pe parcursul experimentelor şi al planificării metodelor de tratament am avut ca scop găsirea celor mai sigure soluţii din punctul de vedere al obiectului, ţinând cont de principiul intervenţiei minime. Alături de păstrarea transparenţei umbrelei o altă sarcină importantă a fost remedierea / repararea deteriorărilor şi a rupturilor; această intervenţie a fost îngreunată de problema sprijiniri filelor lipite pe scheletul de lemn mobil, pliabil. Având în vedere forma tridimensională a umbrelei, operaţiile le-am efectuat în aer asigurând accesul atât la suprafaţa interioară cât şi la cea exterioară. Soluţia a fost suspendarea umbrelei în două puncte de "fixare” cu o panglică prin câte o buclă reglabilă la vârful şi la mânerul umbrelei (foto 14.). La lipirea rupturilor susţinerea suprafeţei şi fixarea exactă a marginilor fragmentelor s-a putut realiza prin folie de poliester cu magneţi de pe ambele feţe ale cupolei, la iluminat continuu din spatele obiectului. 101
