Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 17. (Székelyudvarhely, 2017)

Domokos Levente - László Károly: A berethalmi evangélikus templom sekrestyéjében álló kandalló restaurálása

al cupei nu am găsit, lipitura de pe cupă fiind mai întinsă decât arcul superior al piciorului. In acest context, cele două părţi au fost fixate în aşa fel, încât potirul să aibă cel puţin o latură din care să fie aparent „perfect” (foto 14). Astfel poziţia rupturii, vătămării de pe cupă coincide cu marginea verticală a piciorului realizat din tablă rulată (foto 15). Prima dată s-a realizat îmbinarea tălpii cu piciorul, ceea ce a fost relativ uşor. Mult mai complicat s-a do­vedit a fi asamblarea piciorului şi a cupei, procedeu care din cauza formei, s-a putut efectua doar în poziţie inversă (cu capul în jos). înainte de asamblarea finală am făcut o probă fără adeziv (foto 13) perfecţionând reglajul struc­turii de susţinere. A trebuit însă să ţinem cont de scur­gerea rezultată din viscozitatea adezivului. S-au efectuat teste pentru eliminarea acestei probleme. în acest mod s-a decis care este momentul potrivit după amestecarea com­ponentelor pentru aplicarea răşinii epoxidice. Adezivul a fost aplicat pe marginea superioară, inelară a piciorului, în grosime de aproximativ 0,5-2 mm (foto 12). Această înălţime a adezivului a fost necesară pentru ca potirul să poată sta aproximativ drept, aşezat pe talpă. Surplusul de adeziv a fost subţiat mecanic după uscarea completă. Po­tirul îmbinat în acest fel, după filmare, a ajuns înapoi în depozitul mixt climatizat. încheierea ret rat arii După trei săptămâni potirul s-a scos din nou din de­pozitul climatizat. în acest timp în adâncul craterelor au apărut din nou produşii de coroziune coloraţi ai cuprului. La alegerea tratamentului adecvat pentru îndepărtarea ionilor de clorură, am avut ca ţintă utilizarea unei metode prin care să se păstreze luciul cositorului. Consultarea li­teraturii de specialitate nu a dat nici un rezultat, negăsind trimiteri care să facă referire la obiecte din cupru cosito­rite. Lencz Balázs ne-a recomandat - indiferent de cosi­torim - tratamentul cu benzotriazol, împărtăşindu-ne pro­priile experienţe, atrăgându-ne atenţia asupra pericolelor privind sănătatea, asociate cu folosirea benzotriazolului.34 Până la urmă ne-am decis să pornim de la metoda cea mai simplă şi mai puţin nocivă, să imersăm obiectul în apă distilată şi în funcţie de rezultat să purcedem în continuare la utilizarea metodei cu benzotriazol. Am renunţat la desfacerea repetată a îmbinărilor, de aceea în loc de imersare în acetonă am îndepărtat pelicula protectoare doar printr-o ştergere uşoară cu acetonă. Pen­tru îndepărtarea produşilor de coroziune verzi ai cuprului au fost de ajuns câteva minute de înmuiere în soluţie de Komplexon. După uscare, apoi degresare, au urmat băi în apă distilată, care s-au efectuat timp de mai multe zile, cu schimbarea apei de două ori pe zi. După fiecare schimbare de apă, am testat conţinutul de clorură, iar după a patra zi rezultatul a devenit negativ; probabil concentraţia de 34 Benzotriazolul are efecte cancerigene. Pentru fişa tehnică de securitate vezi: https://www.applichem.com/fileadmin/datenbla­­etter/A4727_hu_HU.pdf. (13. Ol. 2017.) clorură a ajuns atât de scăzută încât nu s-a mai detectat prin testele microchimice. Am supus obiectul testului în cameră climatizată, şi deoarece după 24 de ore iarăşi am constatat eflorescenţe colorate, am repetat tratamentul cu Komplexon, apoi procesul de eliminare a ionilor de clo­rură. După cea de-a patra zi, la o nouă testare în cameră climatizată, nu am mai constatat schimbări pe obiect, deci am considerat tratamentul încheiat. După uscare, obiectul a fost din nou protejat cu un strat ca cel anterior.35 Eficienţa eliminării ionilor de clorură se poate măsu­ra cel mai bine prin monitorizarea continuă a obiectului, aşezat într-un ambalaj corespunzător în depozitul clima­tizat. în cazul de faţă nici la două luni după intervenţie, nu am observat schimbări, sau dezvoltarea eflorescenţelor colorate. Concluzii - pericolele unei retratării Retratarea unui obiect restaurat anterior - indiferent de tipul de material - este întotdeauna o sarcină emoţionantă dar plină de pericole. De multe ori nu cunoaştem decursul tratamentului anterior, materialele folosite; în astfel de ca­zuri, restauratorul nu poate să se bazeze decât pe propria experienţă şi cunoştinţele însuşite. Din acest punct de ve­dere potiml din perioada avară face parte dintre excepţiile rare, documentaţia de restaurare fiind accesibilă. Ignorarea eliminării ionilor de clomră cu ocazia pri­mei restaurări şi depozitarea în condiţii climatice neco­respunzătoare, au dus la necesitatea retratării obiectului. Cu acest studiu, dorim să atragem atenţia, în special cea a cititorilor aflaţi în afara domeniului restaurării, că, deşi cu ocazia unei retratări pot ieşi la iveală informaţii noi despre un bun cultural, în acelaşi timp, cu fiecare trata­ment pierdem câte puţin din acesta, subţiem grosimea materialului, reducem greutatea acestuia.36 De multe ori aceste schimbări nici nu se observă cu ochiul liber, dar după restaurări repetate diferenţele pot deveni chiar vi­zibil pronunţate.37 Scopul unei restaurări este mereu pre­lungirea existenţei fizice a obiectului de artă pentru o pe­rioadă cât mai lungă, dar acest lucru poate fi influenţat de mai mulţi factori. Cu toate acestea, unul dintre cei mai importanţi factori umani este că atunci când se întocmeşte un proiect de restaurare fiecare parte implicată (arheolog, muzeolog, restaurator ş.a.m.d.) să-şi contureze planurile, ideile legate de obiect. 35 Pelicula protectoare conform celei folosite la prima restaurare. 36 Greutatea obiectului înainte de restaurare este necunoscută, masa după prima restaurare a fost de 32,282 grame. După îndepărtarea stratului protector şi a adezivului, greutatea totală a componentelor individu­ale era de 32,126 grame. Potirul în prezent cântăreşte 32,239 grame. Se poate observa, că este vorbă de pierderi din greutate în cantităţi foar­te mici, influenţate de cantitatea adezivului, de stratul protector aplicat şi de produşi de coroziune înlăturaţi, dar tendinţa reducerii este eviden­tă. 37 Un exemplu celebru de piesă degradată datorită supunerii la multiple restaurări este orga hidraulică de la Aquincum. Mai larg despre istoria obiectului vezi: Bakainé Perjés Judit 1995. pp. 129-134. 168

Next

/
Thumbnails
Contents