Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 16. (Székelyudvarhely, 2016)
Sor Zita: Digitális nyomatok a gyűjteményekben
este marcat de întretăierea culorilor roşu şi gri. în fundalul scenei înfruntării au fost pictaţi copaci, dispuşi ca nişte elemente de decor. Chipurile au fost pictate cu o culoare de fond deschisă, după care profilul feţei, ochii, gura, nasul şi ondulaţia părului au fost marcate cu o culoare mai accentuată. La unele portrete apar lumini mai mult sau mai puţin accentuate pe zonele proeminente ale feţei, dar caracterele în ansamblu rămân plane. Veşmintele au fost pictate cu o culoare de fond care umple formele delimitate, iar liniile faldurilor, rareori ornamentate, au fost trasate cu negru sau roşu. Nici aceste detalii nu dobândesc plasticitate. între figuri nu există o ierarhizare dimensională, personajele mai însemnate sunt diferenţiate doar prin veşminte mai bogate şi portrete mai detaliate. Picturile registrului de mijloc Din punct de vedere cronologic, după ciclul Sfântului Ladislau urmează legenda Sfintei Margareta de Antiohia, dispusă pe cel de-al doilea registru. în contrar cu legenda Sfântului Ladislau, aceasta nu începe pe peretele de vest, ci numai din colţul vestic al peretelui de nord. între chenarele decorative ale celor două legende, la început se intercalează o suprafaţă nepictată, cu o înălţime de 30 de cm, până la scena chemării Sfintei Margareta în faţa prefectului. Aceasta începe direct sub chenarul decorativ al legendei Sfântului Ladislau. înălţimea registrului legendei Sfintei Margareta este variabilă: la scena de debut măsoară 200 de cm, iar începând cu scena amintită mai sus, măsoară 180 de cm. Pe fotografiile în lumină razantă se conturează împărţirea verticală (foto 10-12). Prima dată au tencuit şi au pictat o suprafaţă din registru, lungă de 460 de cm, care include primele două scene ale ciclului. Următorul tronson are o lungime de 260 de cm şi este împărţit tot în două scene. Urmează o zonă de mare amploare, de 500 de cm lungime, care include şase scene, iar în final, ultimele două scene sunt pictate pe o suprafaţă tencuită, lungă de 240 de cm. Suprafaţa tencuielii a fost pregătită, netezită pentru pictură, dar nu s-au străduit să egalizeze şi denivelările peretelui. Câmpurile compoziţionale, formele figurilor sau aureolele nici aici nu au fost incizate în tencuială. Limita dintre cele două registre a rămas neprelucrată. Scenele nu sunt delimitate între ele de un chenar vertical, ci formează un şir de imagini continuu. Indiferent de acţiune, scenele se desfăşoară în faţa unui sol roşu-gălbui şi un fundal sau cer gri. Limita câmpurilor şi compoziţiile au fost schiţate cu roşu pe tencuiala umedă. Ca şi în cazul legendei Sfântului Ladislau, au aplicat în prealabil fundalul, cerul gri şi solul roşiatic, apoi au pictat figurile şi în final chenarul decorativ. La primele două scene portretele personajelor au fost schiţate cu roşu, apoi s-a aplicat culoarea albă pentru carnaţie şi s-au trasat contururile cu roşu şi negru. Faţă de portretele din registrul superior, aici se aplică rumeneală pe obrajii personajelor sub formă de pete roz. S-a acordat o atenţie mai mare şi prelucrării veşmintelor. Apar semnele incipiente de redare a luminii şi umbrei. Faldurile proeminente sunt accentuate cu benzi de lumini, iar părţile umbrite sunt marcate cu linii negre. Pe următorul tronson tencuit şi pictat, portretele prezintă diferenţe faţă de cele de pe scena de debut. Culoarea carnaţiei este un ocru deschis, şi apar lumini pe nas, pe frunte şi pe pleoape (foto 13). Se observă diferenţe calitative semnificative la următoarea zonă de lucru, lungă de 500 de cm. Chipul Sfintei Margareta sau cel al îngerului nu este dominat numai de contrastul dintre culoarea de fond şi liniile de contur, ci apar şi nuanţe cromatice. Alături de rumeneala obrajilor, un rol important revine şi luminilor. Vedem degradeuri fine, de la tonuri închise spre tonuri deschise. Draperiile sunt mai atent pictate. Considerăm, că aceste detalii au fost pictate de către un membru mai îndemânatic al atelierului. Portretul Sfântului Ladislau de pe scena Urmăririi a fost pictat probabil de aceeaşi mână. Personajele secundare, precum credincioşii în rugăciune, au fost tratate fără a intra în detalii (foto 14). Pe carnaţia de ocru deschis au fost marcate, sugerate nasul, gura, ochii, sprâncenele şi conturul feţei. Pe reliefurile feţei au aplicat în laviu lumini albe. Culoarea de fond a veşmintelor este monocromă, traseul faldurilor fiind marcat de linii şi câteva lumini albe. Pe ultima zonă tencuită sunt pictate două scene, la care chipul Sfintei Margareta apare prin două execuţii diferite între ele şi faţă de reprezentările anterioare. Celelalte portrete prelucrate mai amănunţit, sunt caracterizate de rumeneala aplicată pe obraji şi pe frunte sub formă a două pete şi de degradeuri fine. în cazul acestui portret vedem o culoare de fond cu două pete rumene, cu fruntea încruntată şi privire aspră. Alături de luminile aplicate pe nas şi deasupra sprâncenelor, aici sunt scoase în evidenţă şi zone ale gâtului şi brazda dintre nas şi gură. în ultima scenă, nasul sfintei cu capul tăiat este alb în întregime, până deasupra sprâncenelor. Apar şi aici cele două pete rumene pe frunte (foto 15). în fiecare scenă aureola Sfintei Margareta are o culoare roşu-găbui, fiind conturată cu o linie neagră decorată cu puncte albe. Aureolele au fost trasate cu mâna liberă. La fragmentul păstrat din ultima scenă, în colţul din dreapta sus, precum şi la figura călăului, vedem doar desenul preliminar. Credem, că pictura nu este neterminată, ci doar uzată, ştearsă. Culoarea închisă a fundalului este de asemenea erodată sub formă de dungi verticale, sugerând spălarea sub acţiunea infiltraţiilor de apă. Aceluiaşi factor se datorează probabil şi degradarea avansată a ultimelor scene din acest registru şi din registrul inferior. 94
