Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 16. (Székelyudvarhely, 2016)
Sor Zita: Digitális nyomatok a gyűjteményekben
Biserica franciscană din Odorheiu Secuiesc. Restaurarea altarului principal Ferenc Mihály Date istorice Franciscanii alungaţi în perioada reformei au avut mai multe tentative de întoarcere şi statornicire pe vechile teritorii misionare. în 1604, şase călugări încearcă ocuparea clădirii fostei mănăstiri - probabil dominicane - din Odorheiu Secuiesc. în oraşul majoritar protestant, franciscanii întâmpină rezistenţă, împotrivire. Asemenea conflicte, divergenţe, caracterizează întreaga lor activitate din secolul al XVII-lea. Schimbările politice ale începutului de secol XVIII, creează condiţii favorabile activităţii franciscanilor, şi asemănător altor misiuni practicate pe teritoriul Transilvaniei, călugării bosniaci, alungaţi de turci, vor îndeplini un rol foarte important şi pe acest teritoriu, în 1706, călugării se stabilesc din nou în oraş1, ori, este posibil şi faptul că doar îşi schimbă locul, reşedinţa în oraş. Teritoriul şi prima clădire a noii mănăstiri franciscane construite în secolul al XVIII-lea în centrul oraşului, au fost donate ordinului de către arhidiaconul Scaunelor Ciue-Gheorgheni-Casin. Lakatos István, în anul 1705. Acest teren avea probabil dimensiunile mănăstirii actuale, franciscanii achiziţionând ulterior şi parcelele învecinate. La început călugării locuiau în construcţii de lemn, ridicarea bisericii de piatră a avut loc între anii 1712-1779. Anul 1728, inscripţionat pe ancadramentul de piatră al portalului principal, şi faptul că biserica este reprezentată pe acuarelele realizate în 1735 şi 1736 de către Conrad von Weiss, dovedesc o execuţie mai timpurie, iar punerea pietrei de temelie, eveniment amintit în 1730, a fost prilejuită de unele modificări întreprinse. Martor al edificiilor ecleziastice baroce timpurii din Transilvania, biserica are o planimetrie cu două turnuri la vest, o navă principală flancată la nord şi sud de un şir de capele şi un cor înalt cu închidere dreptunghiulară. Pe desenul din 1736, turnurile de vest cu plan dreptunghiular se înalţă deasupra corpului bisericii cu timpan şi pinion, doar prin înălţimea coifurilor. Ele vor fi înălţate în 1771, purtând şi astăzi caracterele stilistice ale sfârşitului de secol XVIII. Decorul faţadei baroce este echilibrat, moderat. Elementul cel mai impunător între cornişe şi lezene este portalul sculptat în piatră, cu închidere semicirculară, o piesă interesantă în rândul sculpturilor de piatră transilvănene de secol XVIII. Acesta este decorat cu ghirlande şi motive florale. Faţada sudică are de asemenea o aparenţă puritană. Şirul capelelor este ritmat de ferestre semicircu1 P. György 1930. p. 239. lare, iar registrul superior de deschideri trilobate, asigurând iluminarea navei. Paralel cu ridicarea bisericii, franciscanii au construit şi o mănăstire, terminată în 1752.2 Intrând în biserică, se deschide un interior larg, spaţios, impunător. Sub turnuri sunt amenajate două capele, iar nava este flancată de câte trei capele la nord şi sud. în navă, bolta semicilindrică cu penetraţii este consolidată de arce dublou. Capelele laterale cu plan dreptunghiular sunt despărţite de pilaştri masivi. între boltă şi şirul capelelor, nava este prevăzută cu o cornişă evazată, accentuată. în corul acoperit cu boltă în cruce, dispusă în două travee, se ridică un altar monumental pe un plan arcuit, care acoperă aproape în întregime peretele estic (foto 1). La sfârşitul secolului al XVIII-lea corul a fost decorat cu picturi murale, eliberate recent de sub repictările ulterioare. în câmpul central al bolţii a fost pictată reprezentarea Sfântului Arhanghel Mihail învingând Satana, conform tipului iconografic, răspândit după pictura lui Guido Reni. O inscripţie păstrată pe peretele din spatele altarului principal ne transmite faptul că pictura a fost realizată în anii 1780-1781 de către renumitul pictor transilvănean al vremii, Veres Mátyás şi soţia lui, Perger Krisztina. DEO ADJUVANTE / ALTARE HOC CUM SAN/ CTUARIO DEPICTUM, ET / DEAURATUM EST SUB / A(dmodum) R(everendo) P(atre) PROVINCIALI CASE / MIRO DOMOKOS ET PRO / TUNC LOC(i) GVARDIANO / R(everendo) P(atre) MICH(aele) SAN TA SYNDI- / CO CONV(entus)SP(ectabile)D(omi)NO SIGISM(undo) / FERENTZI. PER PICT(orem) MA- / THIAS (!) VERES EIUS CON- / SORT(em) CHRISTINA(!) PERGER/ANNO 1781 Alături de textul scris cu litere capitale, o inscripţie mai scurtă scrisă cu alte caractere, ne informează despre faptul că preotul franciscan Kontz Krizogon (1758-1830) a avut contribuţii semnificative la această lucrare: In hac Ara polivit / aurum R(everendus) P(ater) Chry[s]ogon(us) / Kontz Cu prilejul restaurării recente au ieşit la iveală alte două inscripţii pe arcul de triumf, ambele cu cronosticon, din anii 1780 respectiv 1781. 2 Weisz 2007. pp. 367-368. 111
