Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 15. (Székelyudvarhely, 2015)
Mester Éva: Az egyszerű geometrikus elosztású ablakok védelme és megőrzésük fontossága
Restaurarea unei cărţi manuscrise de tip bizantin din secolul al 16-lea Fa Lili Eszter Introducere Sârbii în secolele al 16-lea şi 17-lea refugiându-se dinspre nord din faţa turcilor, s-au stabilit pe teritoriul Regatului Ungariei, pe lângă Dunăre. Aceste comunităţi sârbeşti au adus cărţi, pe care le-au copiat şi legat în Ungaria. Aceste legături au preluat câteva elemente ale tehnicii locale de legătură, în aşa fel tradiţia destul de conservativă bizantină s-a amestecat cu tehnica nouă, vestică. Sârbii din Ungaria nu au avut tipografie proprie, cărţile liturgice cu litere chirilice le-au aprovizionat în special de la tipografi sârbi din Veneţia, respectiv de la negustori ucrainieni, polonezi şi ruşi de cărţi. De obicei cărţile tipărite care au fost foarte uzate şi degradate le-au înlocuit cu manuscrise. Caracteristicile legăturilor bizantine constă în cusătura lanţ, respectiv caşerarea cotorului cu pânză, trecută şi pe scoarţele de lemn. De a lungul canturilor scoarţelor de lemn sunt şanţuri, iar capitalband-ul este ieşit din planul copertei. Legăturile de cărţi sunt de obicei împodobite cu ornamente imprimate la rece cu timbru individual sau liniar, înzestrate cu ferecături metalice şi închizătoare de preferinţă în formă de cârlig, cu cureluşă împletită plat, din trei fire (fig. 1.) Cartea studiată prezintă caracteristicile amintite. Cartea restaurată este o legătură originală pur bizantină, contemporană cu manuscrisul (foto 1). în Muzeul Regelui Sfântul Ştefan din Székesfehérvár (Alba Regală) se păstrează 22 cărţi liturgice sârbeşti aflate anterior în posesia bisericii sârbeşti din Adony. Volumele au ajuns în 1913 în colecţia bibliotecii muzeului. Cartea manuscrisă Triód, cu litere chirilice, este o carte liturgică realizată probabil pe la sfârşitul secolului al 16-lea, care păstrează legătura originală, neschimbată. Textul a fost scris pe hârtie obţinută la presă manuală, cu cerneală neagră şi roşie, apoi organizat în coli, iar cele trei şnituri ale cărţii au fost colorate în roşu. învelitoarea întreagă de piele are stil tipic bizantin: cusătură lanţ; cotor caşurat cu pânză; capitalband-uri ieşite, etajate de culoare roşie şi verde; şanţ de-a lungul muchiilor; cureluşe împletite plat cu trei fire; împodobire cu motive imprimate la rece şi cu liniar (foto 2). Muchiile scoarţelor legăturii sunt rotunjite de-a lungul şanţurilor de articulaţie. Blocul de carte a fost la fel rotunjit, iar cele trei şnituri ale cărţii erau drepte, fapt ce demonstrează că rotunjirea a fost efectuată înaintea tăierii pe trei margini. Şanţul este prezent pe toate cele trei muchii ale scoarţelor, în care este trecută învelitoarea de piele. Dimensiunea blocului de carte şi a scoarţelor este identică, nu există muchie. Capitalband-urile sunt ieşite din planul copertelor, pornesc de la muchia scoarţei şi se termină pe partea cealaltă. Suportul capitalband-ului a fost realizat după caşurarea cotorului cu pânză (foto 3-4). Volumul are lăţime de 21 cm şi înălţime de 29,3 cm. Scoarţele sunt de lcm, cotorul 5 cm, iar şnitul longitudinal împreună cu scoarţele are 6,5 cm grosime. Grosimea blocului de carte este de 4,4 cm şi are 398 de pagini. Starea de conservare a cărţii înainte de restaurare învelitoarea de piele a fost murdară, în special în şanţurile scoarţelor groase. Pielea şi-a pierdut din conţinutul de umiditate, s-a uscat şi s-a crăpat, în urma depunerilor superficiale de murdărie şi de praf. învelitoarea s-a rupt, s-a degradat şi a devenit fragmentar pe zonele cele mai expuse, în special pe colţuri, de-a lungul şanţului de articulaţie, pe partea superioară şi inferioară a cotomlui. Cureluşele de piele împletite ale închizătoarelor cu cârlig s-au rupt şi au dispărut împreună cu închizătoarele. Perechile închizătoarelor, adică ştifturile metalice s-au păstrat în şanţul scoarţei anterioare. Datorită uscării pielii, cartea se afla în poziţie căscată, iar scoarţele erau trase de învelitoarea de piele spre cotor, fapt ce a determinat ieşirea şnitului longitudinal al blocului de carte din coperte. Forzaţurile, care probabil nu au fost lipite, fixate total, s-au pierdut ori au fost tăiate (foto 5). Cartea a suferit inundaţii, partea inferioară s-a degradat în urma umidităţii şi mucegăirii: foile au devenit sfărâmate, degradate, şi-au pierdut din conţinutul de clei. Lipsurile de diferite dimensiuni, încreţiturile şi sfărâmarea, muierea hârtiei este prezentă pe primul sfert al volumului, respectiv în cazul ultimelor coli. Suportul scrisului este hârtie obţinută la presă manuală, a cărei suprafaţă prezenta depuneri de praf, pete uleioase, şi de ceară (foto 6-7). Cerneala roşie, păstoasă s-a migrat pe multe locuri, cum se vede şi pe foaia de titlu, probabil în urma unei curăţiri neadecvate cu cârpă umedă (foto 8). Testele de solubilizare au arătat că cerneala neagră este sensibilă la apă. Pe marginile foilor se văd menţiuni de culoare brună, scrise probabil cu cerneală ferogalică, care nu au fost sensibile la apă. Scopul restaurării Scopul conservării şi restaurării era redarea funcţiunii (citire, expoziţie) şi prevenirea degradării cărţii, ţinând 88
