Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)
Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása
Restaurarea vitraliilor de dimensiuni mari “in situ” sau în atelier Éva Mester în regiunile Europei, care nu au fost afectate de războaie, iar creşterea economică neîntreruptă a făcut posibilă dezvoltarea şi înflorirea catedralelor, a fost posibilă totodată şi dezvoltarea vitraliilor. Marile catedrale gotice precum şi clădirile imfotonte ale primăriilor, solicitau aceste ferestre ornamentale, decorative, care sunt mărturii vii şi amprente grăitoare ale epocii respective, prin compoziţia, rezolvările tehnice şi materialul din care au fost realizate. Este vorba de lucrări de sute de ani, cu suprafeţe mari de geam, formate din câmpuri compoziţionale mici. Marginile acestor ferestre, se pot demonta relativ uşor, fără probleme, din punctele de fixare. A fost necesară îndepărtarea elementelor pentru restaurarea lor în atelier. Tehnicile cele mai reprezentative ale epocii, pot fi observate la ferestrele catedralei din Berna. La clădirile medievale, cadrul pentm vitraliile scumpe era asigurat în general de falţurile de piatra ale deschizăturii geamului (foto 1). Câmpurile compoziţionale de dimensiuni mici, erau montate direct în falţul zidului, fără tencuiala. Unele panouri pictate, erau aşezate unul peste celălalt, pornind de jos în sus. Marginile de sus şi de jos erau prinse şi susţinute de două plăci metalice orizontale prinse cu un cui mare din oţel. Unul dintre ele era montat în zidărie, iar celălat era detaşabil. Pentru susţinerea marginilor de jos ale câmpurilor, erau folosite exclusiv cuie din oţel. La panourile bogat ornamentate, de ex. la vitraliile heraldice, protecţia era asigurată din ambele părţi, pe suprafaţa exterioară fiind montată vertical câte o traversă. Pot exista însă abateri de la aceasta regulă în interiorul unei clădiri. La geamurile catedralei din Berna, găsim montări târzii din perioada istorismului, unde câmpurile pictate ornamentale erau fixate în cadre metalice prinse în falţul de piatră. Panourile au fost prevăzute cu traverse doar dintr-o parte. Barele sunt fixate vertical, din interior, cu capetele montate direct în cadrul metalic (foto 2). La acest grup de ferestre, în vederea protejării panourilor de pietre şi păsări, au fost montate pe ramele metalice plase de sârma. Plasa de sârma împiedica totodată şi căderea bucăţilor de sticlă din geam. Vitraliile menţionate mai sus, pot fi scoase din rame, prin îndepărtarea lor din dispozitivul de susţinere, ele putându-se transporta fără probleme în laborator. Situaţia Bazinului Carpatic Nu sunt de găsit exemple similare cu ale catedralei din Berna în zonele autohtone. Trebuie să ne mulţumim cu cele din perioada istorismului. După documentele scrise, în anii 1300, au lucrat meşteri sticlari şi la vitraliile domului Sfânta Elisabeta din Caşovia, însă aceste vitralii şi cele de mai târziu, au fost distruse în timpul războaielor. La renovarea puristă a clădirii din secolul 19, s-a avut grijă ca în fiecare trafor de fereastră să ajungă sticlă colorată (foto 3). La montare s-au căutat şi folosit soluţii tehnice de odinioară. Unele elemente de sticlă au fost montate direct în falţ, fără mortar. Vitraliile au fost ancorate şi consolidate, asigurându-li-se condiţia statică pe termen lung, prin montarea pe interior a unor traverse, fixate cu sârmă de oţel şi cu plăci metalice prinse între ele cu nituri (foto 4-5). Capetele traverselor care depăşeau marginile geamurilor au fost tăiate şi zidite în ancadramentul de piatră. în ciuda faptului că se considera a fi o metodă sigură, acest procedeu are riscurile lui. Marginile câmpurilor pot aluneca dintre plăcile metalice de fixare (foto 6). Cauzele se datorează tehnicii de plumbuire a vitraliilor. Dacă suprafeţele panourilor încep să se deterioreze, marginile de sus se vor distanţa încet de structura de rezistenţă şi se formează o fantă între plăcile de sticla. Deteriorarea suprefeţelor plumbuite (a şinelor de plumb) reperzintă un semn sigur al degradării, fiind o cauză principală a dezintegrării. Similar celor de la catedrala din Berna, aceste câmpuri de sticlă se pot îndepărtă în siguranţă din ramă prin desfacerea sistemului de fixare şi se pot transporta în atelierele de restaurare. „Buna vestire”, unul dintre cele mai spectaculoase vitralii ale bisericii, restaurată cu succes, se află în latura sudică a navei transversale şi a fost creată în atelierul lui Carl Grayling în 1863 (foto 7). Traversele laterale sunt montate în partea exterioară, iar câmpurile de sticlă au fost montate tot din exterior. Traversa din dreptul capului Sfintei Fecioare, urmează linia aureolei. Suprafaţa geamului este învelită în totalitate de o plasă transparentă din plastic, ce îi asigură protecţie şi nu deranjează aspectul estetic. Revenind la seria de întrebări, cauza principală a studiului, să analizăm acum conexiunile şi relaţiile dintre cauză şi efect. în bazinul carpatic, evenimentele istorice precum războaiele, ocupaţia lungă turcă şi tătară, au distrus vitraliile medievale. în interioarele supradecorate al barocului se foloseau aproape în exclusivitate vitralii decorative cu fileu, fără ornamente colorate. Istorismul însă s-a străduit sa compenseze pierderile. Problematica privitoare la întrebările ridicate de restaurarea in situ sau în atelier se referă la lucrările efectuate în ultima treime a secolului 19 şi primul sfert al secolului 20. 136
