Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)
Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása
nă, care o perioadă de timp s-au stabilit în Transilvania, avînd în rândurile lor mulţi meşteri pricepuţi. Caracteristica principală a acestori cahle este faptul, că semicercurile şi arcele de cerc de pe fiecare placă, aşezate una lîngă alta pe laturile sobei dau cercuri întregi şi delimitează o serie de casete, care sunt decorate în mod diferit. Primele piese au fost nesmălţuite, unele micasate, dar găsim şi multe cahle cu glazură verde. Prima variantă de la Casa Fodor este o cahlă modelată din lut prin presare manuală, pastă poroasă cu nisip, nesmălţuită, de 8 - 10 mm grosime, culoare cenuşiu-cărămizie (foto 6). în spaţiul decorativ sunt aşezate două semicercuri mari, care sunt intersectate în colţuri de arce de cerc. Astfel s-au creat mai multe casete, care sunt decorate cu frunze dc ferigă. în spaţiul central, între cele două semicercuri sunt amplasate ornamente geomorfe?. Făcută în prima jumătate a sec. 18. de un meşter necunoscut, piesa are cîteva fragmente lipsă şi pe spate se văd urmele dopurilor de uscare (foto 7). în literatura de specialitate se regăsesc multe exemplare asemănătoare, dar nu am reuşit să identificăm nici o piesă cu decor identic. Din al doilea tip de cahlă gen brocart, pe lîngă o duzină de fragmente disparate, s-au găsit două exemplare întregi, bine păstrate. Modelate din lut cu nisip prin presare manuală în tipar, arse slab, culoare cenuşiu-cărămizie, făcute la începutul sec. 18., de meşter necunoscut (foto 8). Spaţiul decorativ fără ramă este împărţit de două semicercuri şi patm arce de cerc, fiind decorat cu motive florale şi linii neregulate. în spaţiul central, alături de două stele stilizate, la mijloc se află o cruce. Pe spatele plăcilor observăm dopuri de uscare, sau urmele acestora (foto 9). Ultimul tip de cahlă gen brocart a fost modelată prin presare manuală tot dintr-o pastă poroasă cu nisip, culoare roşu-cărămizie, tăcută în a doua jumătate a sec. 17., de meşter necunoscut foto 10). Plăcile au o grosime de 4-7 mm, spaţiul decorativ fără ramă este împărţit de două semicercuri şi patru arce de cerc, câmpurile neregulate rezultate fiind decorate cu motive florale, la mijloc fiind amplasate două ornamente romboidale. Spatele plăcilor păstrează câteva dopuri de uscare sau urmele acestora foto 11). Pe lângă o grămadă de fragmente şi cioburi, s-a reuşit reconstituirea aproape integrală a trei piese. în ciuda faptului că placa din fotografie s-a crăpat încă în urma procesului de uscare, înainte să fi fost arsă, totuşi urmele de fum atestă faptul că a fost folosită şi a făcut parte integrală dintr-o sobă. Dana Marcu-Istrate în cartea sa prezintă mai multe schiţe cu fragmente asemănătoare, dar acestea nu sunt identice cu exemplarele prezentate.5 Materialul conţine o singură piesă de cornişă de sobă, păstrată într-o proporţie de aproximativ 65% foto 12). Modelată din lut, pastă poroasă, culoare cărămizie, laturile avînd 5-6 cm, cu urme de angoabă pe faţă foto 13). în urma examinării atente a materialului, prin lipirea a trei piese mici, s-a reuşit identificarea a unei alte cahle foto 14). Fragmentele au o culoare cenuşie, făcute 5 Marcu 2004. p. 418. din pastă fină micasată, grosimea între 4 - 7mm, spatele neted, probabil sec. 17., meşter necunoscut. Din fericire, fragmentul restaurat a permis reconstituirea modelului caldei, acesta având o decoraţiune simetrică, încadrată într-o ramă dublă -cahlă tip casetă foto 15). Pe lîngă câteva fragmente de oase de animale şi bucăţi de argilă căzute de pe spatele cahlelor, am identificat patm fragmente ceramice, mai greu de interpretat foto 16). în afară de cahlele prezentate au fost recuperate fragmentele a două vase nesmălţuite. Primul vas este o farfurie de culoare ocru-cărămiziu, cu pereţii subţiri, avînd o urechiuşă laterală pentru a fi agăţat pe perete foto 17). Piesa următoare este un ulcior decorat cu angoabă albă foto 18). în nenumărate rânduri, gropile de reziduuri menajere ale vechilor conace s-au dovedit a fi adevărate situri arheologice pentru urmaşi. Aşa s-a întîmplat şi în cazul Casei Fodor, unde resturile aruncate au constituit părţi componente ale mijloacelor de încălzit existente din conac, care în urma unei reconstrucţii din sec. 18. au fost înlocuite cu altele, mai bune. Este regretabil faptul, că despre fonna acestori mijloace de încălzit nu avem nici un fel de informaţii. Totuşi, considerăm ca un fapt semnificativ, că prin salvarea acestui material am reuşit să completăm cu o altă piesă marele puzzle al cunoaşterii vechilor mijloace de încălzit din Transilvania. László Károly Ing. geolog, geofizicean 525400 Tg. Secuiesc, Str. Curtea 52 nr. 7 Tel.: + 40-745-300-346 E-mail: kalaszlo2@gmail.com BIBLIOGRAFIE BALOGH Ödön (1972): A marosvásárhelyi fazekasmesterség. In: Ethnographia LXXXIII. ÉVF. pp. 313-329. BENKŐ ELEK - UGHY István (1984): Székelykeresztúri kályhacsempék 15-17. század. Bukarest. BENKŐ Elek - SZÉKELY Attila (2008): Középkori udvarház és nemesség a Székelyfóldön. Nap Kiadó KFT. Budapest. BUNTA Magda (1973): Az erdélyi habán kerámia. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest. DEMÉNY István Pál - JÁNOS Pál - KRISTÓ Tibor (1980): Csíkból előkerült alakos kályhacsempék. In: AlutaX-XI.pp. 243-254. FELD István (2002): Gótikus és reneszánsz kályhacsempék Északkelet-Magyarországról. Gerencsérek, kályhások, tűzvigyázók. Feudáliskori kályhacsempék az Alföldről és peremvidékéről. In: Gyulai katalógusok 11., Békés Megyei Önkormányzat Múzeumok Igazgatósága, Gyula, pp. 31-50. 131
