Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)
Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása
Salvarea şi posibilităţile de conservare ale obiectelor arheologice din piele Márta Kissné Bendefy Introducere Artefactele din piele dezvelite în timpul săpăturilor arheologice se află în general în stare umezită datorită umidităţii pământului, ori impregnate cu apă şi contaminte cu resturi de pământ, cu produşii de coroziune de metale, respectiv cu substanţe organice descompuse. în acest mediu se degradează parţial şi pieile, ale căror rezistenţă scade şi structura de fibre se afânează. în mod ideal curăţirea şi conservarea artefactelor ar trebui să fie efectuate imediat, însă locul săpăturii nu constituie un mediu potrivit pentru aceste procese. Scoaterea la suprafaţă, documentarea, transportul în atelierul de restaurare, depozitarea cum şi conservarea artefactelor din piele, frecvent găsite în cantităţi mari, nu este o sarcină uşor de rezolvat. Studiul prezent completează articolul lui Bakayné Perjés Judit cu titlul “Restaurarea obiectelor arheologice din piele”1, apărut în ISIS (Revista Restauratorilor Maghiari din Transilvania), voi. 3. Scopul acestuia este de a prezenta aspecte practice aplicate, care ajută la pregătirea şi tratarea deodată a unei cantităţi mai mari de materiale arheologice. Starea de conservare a pieilor descoperite în timpul săpăturii Pielea, fiind un material organic sensibil, se descompune uşor în condiţiile prezente sub pământ. Cea mai mare schimbare a proteinei se realizează datorită unor bacterii specifice, care descompun şi hidrolizează colagenul cu enzime de proteaze. Ambientul saturat cu apă, sau lipsit de oxigen, cum şi ionii de argint şi de cupru, în funcţie de locul săpăturii, pot înceta activitatea microorganismelor. însă descompunerea nu poate fi oprită în totalitate, în aşa fel, în funcţie de grosimea pielii, de calitatea tăbăcirii acesteia şi de substanţele aflate de jur împrejur (săruri, substanţe organice descompuse etc.) pot fi descoperite într-un singur loc piei cu stări de conservare foarte diferite. Afânarea structurii de fibre, cum şi despărţirea stratului de epidermă de pe stratul reticular este un fenomen obişnuit. Compuşii de calciu şi de magneziu provenite din sol, înconjoară fibrele de piele sub forma de carbonaţi insolubili în apă, în acelaşi timp fixează şi resturi de pământ pe suprafaţa pieilor, care în urmă devin rigide şi fragile. Obiectele care au fost supuse presiunii solului pentru un 1 Bakayné Perjés 2003. pp. 39-50. timp îndelungat adeseori se deformează. în condiţii umede doar pieile tăbăcite vegetal pot supravieţui, în timp ce pe locuri uscate, unde umiditatea relativă este mai mică decât 40-45% şi activitatea microbiologică este puţină, este posibil să se păstreze, pe lângă acestea, şi pieile tăbăcite cu alaun, cum şi cele netăbăcite. într-un mediu uscat degradările determinate de atacul insectelor pot fi semnificative. Tratarea obiectelor din piele în situ Locul săpăturii prevesteşte la o anumită măsură la ce tipuri de obiecte de piele se poate aştepta. Din fântâni, şanţuri de cetăţi, respectiv din zone umplute cu deşeu comunal pot proveni artefacte arheologice de piele cu lipsuri, necolerate între ele şi datând din diferite perioade. Dimpotrivă în morminte pot fi descoperite piese corelate între ele, datând din perioade apropiate, la care identificarea este mai uşoară. în cazul săpăturilor localităţilor pot să apară dovezi ale fabricării pielii, cum şi ale tehnicii de execuţie a încălţămintelor (scobituri pentru tăbăcire, unelte, resturi de piele etc.). Protejarea pielii împotriva degradărilor fizice şi microbiologice este importantă în timpul dezvelirii, cum şi menţinerea conţinutului de umiditate al acesteia până la începerea conservării. în cazul în care artefactul este foarte degradat se recomandă să fie scos împreună cu bucata de pământ care îl înconjoară, susţinută de o placă rigidă, rezistentă la apă. Aceasta este cea mai bună cale şi pentru menţinerea împreună a obiectelor cusute din mai multe bucăţi. O metodă anterioară obişnuită era impregnarea obiectelor arheologice foarte fragile înainte de scoatere la suprafaţă cu substanţe sintetice, soluţia cea mai des folosită fiind Paraloid B 72.2 în aşa fel fragmentele puteau fi menţinute împreună, însă investigaţiile de materiale şi ale tehnicii de execuţie erau împiedicate. Practica actuală constituie susţinerea fizică, ambalarea adecvată după izolare, respectiv mişcarea cu precauţie ale fragmentelor. Dezvelirea obiectelor uscate din piele în Ungaria, în mod surprinzător, artefactele arheologice uscate din piele provin în cel mai mult caz din depozitele muzeelor. Deoarece, înainte de 1970 se conserva în 2 Paraloid B 72: copolimer metacrilat de etil. 113
