Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)
Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából
umflarea lui şi mecanic. Se foloseşte împreună cu amidonul de orez pe pergament. în cazul obiectelor tridimensionale (tobe, leagăne), hidratarea şi consolidarea pergamentului şi a pielii erodate şi distorsionate, se face în aceeaşi fază. Datorită dimensiunilor, fixarea lipiturilor este mai dificilă. Pieile de tobă se comportă în mod diferit datorită metodelor şi locului de preparare. Deseori pieile tobelor sunt netăbăcite; ele au fost uscate şi după curăţire şi hidratare au fost întinse pe corpul tobei. Din cauza uzurii s-au contractat, s-au deformat, rupturile s-au desprins. După experienţele noastre, în urma umidificării prin vaporizare pielea se întinde, marginile rupturilor în stadiu umed pot fi potrivite, dar în timpul uscării se desprind iar, din cauza contractării pielii.75 în aceste cazuri, o posibilă soluţie ar fi folosirea pieliţelor şi a maţelor sintetice în consolidarea totală a pielii tobei, sau fixarea porţiunii rupte pe un material consolidant. în cazul consolidării totale, pieliţele sintetice umezite se întind pe toată suprafaţa, sunt lipite sau cusute pe benzi de bumbac, sau cu catgut de corpul tobei, apoi se usucă lent. După aceasta se lipeşte pielea originală uşor umezită de ea. în cazul tobelor cu forme alungite , consolidarea necesită multă creativitate, putem folosi diferite greutăţi şi magneţi pentru fixare şi netezire. Uneori trebuie răsturnate, întoarse cu susul în jos, ca să poate fi netezite şi consolidate (foto 15-16). Discurile rezonante de pe suprafaţa tobei prezintă alte probleme (foto 17). învelişul leagănelor este din piele netăbăcită, astfel că de multe ori mpturile şi degradările nu se pot remedia. însă pentru procesul de netezire şi consolidare poate fi folosit un suport dur, solid (lemn sau carton), pentru bandaj area lor, iar pentru presare se poate folosi un sac cu nisip. Pentru consolidarea materialului se poate folosi hârtie japoneză colorată, fiindcă rupturile în general sunt de câţiva milimetri, iar introducerea unui material mai gros ar fi inestetică (foto 18). Completarea pergamentului degradat şi erodat sau a pielii slăbite trebuie făcută cu pergament de aceeaşi grosime şi nuanţă, prin turnarea de pastă de fibră, sau cu ajutorul foilor de pergament turnate, croite, decupate. Pergamentul ales pentru completare trebuie să aibă grosime similară, să nu fie mai solid decât originalul, fiindcă creează tensiuni şi deformează materialul. Marginile materialului de completare trebuie să fie mai mari cu câţiva mm şi trebuie subţiate. Totdeauna corectarea se face dinspre verso, nu pe suprafaţa scrisă. Procesul de consolidare şi completare poate fi periclitat de ridicarea bruscă a umidităţii colagenului. Alegerea adezivului este foarte importantă. Tensiunea din interiorul materialului poate fi scăzută prin procesul de vaporizare totală a suprafeţei pielii şi prin lipirea completărilor întrun singur pas. în cazul obiectelor compozite, deseori vaporizarea poate fi numai locală şi în aceste cazuri trebuie să procedăm cu multă prudenţă. 75 Érdi 2002. Pentru întregirea pergamentelor foarte deteriorate se folosesc adezivi cu umiditate scăzută, pentru evitarea degradării ulterioare. La întregirea şi întărirea pieilor slăbite, cu temperatură de contractare joasă, precum şi a pergamentelor atacate de coroziunea cernelii, trebuie folosiţi adezivi cu umiditate cât mai scăzută, ca să evităm degradarea progresivă a materialului. Turnarea pastei din fibre de pergament Completarea colilor de pergament atacate de insecte, subţiate, slăbite de mucegai sau arse şi întărirea, întregirea acestora se face cel mai eficient prin turnarea pastei din fibre de pergament. Metoda ungurească a acestui tip de completare a fost experimentată în cadrul programului „Corvina”, în laboratoarele de restaurare ale Bibliotecii Naţionale „Széchenyi”, în anii 1980. Procedura este similară cu turnarea manuală a hârtiei şi putem distinge trei tipuri de turnare: turnarea cu pastă umedă, turnarea cu pastă semiuscată, şi turnarea cu pastă uscată. Pentru turnare, se amestecă o pastă din praf, fibre de pergament şi din fibre de hârtie măcinate mediu, amestecată cu apă şi alcool etilic, dispersată în alcool propilic şi adăugând apoi hidroxipropil-celuloză,'6 aceasta din urmă fiind necesară pentru fixarea fibrelor. Prin adăugarea unor coloranţi, pasta poate fi colorată în tonuri armonice, similare cu pergamentul original. Mai demult, pentru colorarea pastei se folosea ceai sau cafea; astăzi se adaugă la fibrele de pergament coloranţi compuşi, complecşi, iar la celuloză coloranţi direcţi, folosindu-se coloranţi speciali, în aceste cazuri, întâi se colorează fibrele, apoi se amestecă în pastă pentru a rezulta nuanţa potrivită. Pentru completare, coala originală de pergament este umezită cu alcool pulverizat şi se pune pe o sită din mătase artificială pe masa de restaurare specială. Pasta este introdusă pe porţiunea deficientă cu lingura, cu pipeta, cu flacoane cu cioc sau cu o pompă şi pe lângă aspirarea continuă, se lasă pe masă până când umiditatea scade radical şi abia se mai simte. Atunci, coala întregită este pusă între materialele protectoare, fixată, şi după uscare este presată (foto 19).1 Procedeul cu pastă semiuscată din fibre de pergament implică să se toarne pe masa specială o parte din pastă, căreia îi reducem umiditatea până când este doar uşor umedă şi atunci decupăm mărimea şi forma necesară şi o aşezăm pe foaia originală de pergament, care este umezită cu suspensie de alcool la 70%, apoi este pusă între sugative şi presată.76 77 78 în cazul turnării pastei uscate, foaia turnată este uscată în întregime, apoi decupată la forma dorită şi lipită de coala originală, care urmează a fi întregită. 76 Pentru turnarea pastei de fibre nu sunt de ajuns fibrele sau praful de pergament, fiindcă având fibre scurte, pergamentul devine translucid şi rigid. Este necesară adăugarea fibrelor de celuloză, în proporţie de 1:1. Beöthyné Kozocsa 1992. pp. 44^16. 77 Vezi Szlabey 1992., Beöthyné Kozocsa 1994. 78 Vezi Farkas 1992. 202
