Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)

Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából

în cazul pergamentului grav degradat, dezintegrat, trebuie bine cântărit dacă se aplică sau nu tratamentul cu vapori, pentru că în cursul procesului chimic de preluare a apei, valorile temperaturii de contracţie pot scădea sub nivelul iniţial, şi colagenul se poate gelatiniza. Tratamentul nu se recomandă nici în cazuri de acidita­te sau coroziune a cernelii, deoarece poate activa migrarea acizilor, şi poate deteriora porţiunile încă neatinse. Tratamentul cu vapori se poate realiza prin utilizarea a diferite metode şi ustensile. Aparatul de producere a vaporilor cu ultrasunete. Cu ajutorul ultrasunetelor de înaltă frecvenţă, se pot pro­duce vapori de apă foarte fini, în aerul mediului ambiant. Fiindcă nu se formează vapori de apă de mărime molecu­lară, picăturile de apă nu pătrund în adâncul pielii. Acesta are efect în primul rând doar în straturile de suprafaţă ale pielii, cauzând tensiuni între diferitele straturi. în general aceste aparate sunt folosite în corturi făcute din materiale sintetice, folie. Folosirea unui mic ventilator ridică efi­cienţa tratamentului. Avantajul metodei este că se poate măsura nivelul umidităţii relative. Dezavantajul este că nu se poate regla nivelul exact al umidităţii şi fiindcă aparatul nu fierbe apa, bacteriile se pot înmulţi în el dacă apa este ţinută mult timp (foto 10). Folosirea membranelor semipermeabile (GoreTex, Sympatex) Acestea sunt formate din mai multe straturi de mem­brane sintetice, ale căror pori sunt de mărime mai mică decât picătura de apă. De aceea, apa nu poate pătrunde prin membrană, doar în forma de molecule separate, fiind capabilă să pătrundă în partea amorfă a pielii, astfel mă­­rindu-se posibilitatea umezirii uniforme (foto 11). în timpul tratamentului cu vapori, aşezăm membrana direct pe material şi o acoperim cu sugativă umezită şi cu folie de polietilenă ca să diminuăm evaporarea. Avantajul acestora este că se poate folosi pe toată suprafaţa, sau lo­calizat, în caz de necesitate (obiecte din materiale compu­se) şi nu trebuie expus tot obiectul la o vaporizare extinsă, în cazul cutiilor cu corp de lemn poate fi o problemă dacă lemnul nu poate fi izolat şi se umflă în timpul vaporizării. Folosirea membranelor are dezavantajul că sub folie nu se poate controla umiditatea. Este un factor de risc faptul că din cauza spaţiului mic, se măresc cantitativ molecu­lele de apă şi umiditatea relativă ajunge la 100%, preci­­pitându-se sub formă de lichid. Pentru aceasta, trebuie controlată mai frecvent starea obiectului. Menţionăm că umidificarea materialelor foarte sensibile la apă se poate face şi cu suspensie cu conţinut micşorat de apă (etanol 60%) prin membrană, dar atunci trebuie controlată stabili­tatea coloranţilor. Ştampilele sunt sensibile la umidificare, dar datorită mărimii lor mici, pot fi acoperite cu folie de polietilenă. Coala nu se înmoaie pe această mică porţiune, dar se poate netezi. Izolarea în folie de poliester este necesară şi în cazul ştampilelor suspendate din metal sau ceară şi a şnururilor acestora, mai ales dacă sunt colorate. Se evită astfel des­prinderea pigmenţilor, colorarea pergamentului, coroziu­nea metalelor. în cazul hidratării obiectelor vopsite, colorate şi cu înscrisuri, datorită UR ridicate, lianţii pigmenţilor se pot înmuia, pot slăbi şi vopseaua se poate lipi de materialele ajutătoare. Acest lucru trebuie anticipat, verificat înaintea procedurii. în cazul umidificării la distanţă, se aplică pe obiect mai multe straturi de sugativă umezită, apoi se acoperă cu o folie polietilenă pentru a se micşora evaporarea. în ca­zul ideal când apa nu se strecoară dintr-un strat în altul, apa este prezentă doar sub formă de vapori (deci sub for­mă moleculară). Avantajele şi dezavantajele se aseamănă cu cele din cazul utilizării membranelor semipermeabile, dacă materialul nu intră în contact cu apa lichidă. Menţi­onăm că umiditatea relativă a aerului se poate mări şi prin aşezarea unor tăvi pline cu apă rece în camera de vapori­zare, sau cu sugative umede. în cazul suspensiilor saturate cu săruri în spaţiu în­chis, se formează un echilibru al UR, care se datorează faptului că procesul de emisie de vapori de apă a suspen­siei şi preluarea acestuia de aer, este în echilibru. Valorile UR în cazul anumitor săruri sunt diferite, însă aceste va­lori se modifică doar în mică măsură la schimbările tem­peraturii. (Tabel 2).62 Tabel 2: UR aerului de deasupra diferitelor suspensii saturate de sare din spaţiile închise Sare T °C 5,00 10,00 15,00 20,00 25,00 MgCl, 33,6 33,5 33,3 33,1 32,8 k2co3 43,1 43.1 43,1 43,2 43,2 NaBr 63,5 62,2 60,7 59,1 57,6 NaCl 75,7 75,7 75,6 75,7 75,3 KC1 87,7 86,8 85,9 85,1 84,3 Mulţumită acestor valori, în camerele de evaporare cu suspensii sărate, avem posibilitatea să reglăm con­stant o umiditatea relativă (UR) de 50-60% şi să înmuiem materialele în condiţii sigure pe o durată de luni întregi. Camera de evaporare poate fi formată dintr-un cort de fo­lie, cu suspensia saturată de sare pusă în tăvi. Obiectul care trebuie umezit se aşează deasupra acestei suspensii, pe gratii acoperite cu materiale ajutătoare. Pentru că sarea poate să se condenseze pe pereţii vaselor, este important ca aceasta să nu intre în contact cu obiectul.63 Avantajul metodei este reglarea UR, iară să ne facem griji pentru răcirea spaţiului în timpul nopţii şi pentru condensarea apei din această cauză. Acelaşi efect îl are şi reglarea UR într-un spaţiu închis, cu silicagel dinainte 62 Járó 1991. pp. 54-55. 63 Acest lucru se poate evita dacă acoperim vasele cu membrane semiper­meabile. 199

Next

/
Thumbnails
Contents